11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Expoziţie de filatelie, dedicată Centenarului Marii Uniri, la Biblioteca ASTRA

Cele mai citite

47 de pasionaţi de filatelie din multe judeţe ale ţării şi-au adus colecţiile la o expoziţie ce a fost vernisată miercuri în foaierul Corpului B al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu.
Evenimentul, organizat de Asociaţia Filateliştilor din Sibiu, este dedicat Centenarului Marii Uniri.
„Asociaţia noastră a reuşit, de-a lungul anilor, să marcheze şi din punct de vedere filatelic evenimente importante din istoria noastră naţională. Evident că un astfel de eveniment istoric cum este Centenarul Marii Uniri nu putea să fie omis de către filateliştii sibieni. Sperăm că prin această manifestare culturală să marcăm şi noi, filateliştii sibieni, marele eveniment de la 1 decembrie care, în urmă cu 100 de ani, a schimbat soarta românilor şi a României”, a spus Nicolae Salade, preşedintele Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Sibiu.
Prezent la vernisajul expoziţiei naţionale de filatelie, cartofilie, maximafilie „Centenarul Marii Uniri”, prof. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA, a precizat că evenimentul de faţă vine să „întregească salba de manifestări realizate în cinstea Centenarului”.
Cu prilejul evenimentului, Asociaţia Filateliştilor din Sibiu a lansat o medalie, un plic şi o ştampilă specială dedicată Centenarului.
Expoziţia adună colecţii ce aparţin unui număr de 47 de expozanţi din judeţele Bacău, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Neamţ, Sibiu, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti. Acestora li se adaugă şi opt lucrări de literatură filatelică.
Expoziţia este montantă pe 80 de panouri, respectiv 160 de feţe de expunere, şi rămâne deschisă până luni, 3 decembrie.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect