16.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Festivalul Internațional de Muzică Clasică Sibiu / Hermannstadt, 24 – 31 mai

Cele mai citite

Publicul Festivalului Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt devine o comunitate. Luni, 26 mai, iubitorii muzicii clasice au venit la Biserica Evanghelică „Sf.Ioan” pentru recitalul susținut de violonistul danez Niklas Walentin Jensen și pianistul italian Dario Bonuccelli, și pentru recitalul violoncelistului maghiar Tamás Varga.
Niklas Walentin Jensen este un talent precoce devenit star. Stilul său individual de interpretare este o combinație perfectă a metodelor tradiționale și a celor moderne. A reușit performanța de a câștiga trei premii în Competiția Internațională de Vioară „Carl Nielsen” din Odense este primul danez care a primit vreodată premiul pentru interpretare a unei compoziții de Carl Nielsen. A fost numit Solistul Anului 2013 de către Academia Regală Daneză de Muzică, este invitat al prestigiosului Festival Verbier și este unul dintre puținii violoniști din lume care are în repertoriu toate lucrările pentru vioară ale compozitorului Carl Nielsen. În 2013 a fost creat, special pentru Niklas Walentin Jensen— premiul „Møn”.

La recitalul oferit în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt, alături de pianistul Dario Bonuccelli, Niklas Walentin Jensen a interpretat lucrări de Mozart, Beethoven, Schubert, Ernst și Kreisler.
Dario Bonuccelli a surprins audiența vorbind spectatorilor, în limba română, despre piesa Ständchen pentru pian.
Unul din cei mai buni violonceliști maghiari, Tamás Varga a câștigat în două rânduri Concursul Național de Muzică al Ungariei. Este căutat de mari orchestre și academii de muzică din întreaga lume pentru talentul său de interpret și pedagog. Tamás Varga este principalul violoncelist al Orchestrei Filarmonicii din Viena și al Operei de Stat dinViena. Printre concertele sale excepționale se numărăTriplul Concert de Ludwig van Beethoven —interpretat sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli și debutul său la BBC Proms, la Royal Albert Hall (Londra, 2003).

Publicitate

„Suntem virtuozi dar, mai ales, povestitori. Căutarea perfecțiunii tehnice nu trebuie să știrbească din personalitatea interpretării. Misiunea noastră, ca artiști, este să oferim publicului o interpretare memorabilă, personală. Cred că oamenii vin la un concert pentru a fi emoționați, tulburați, pentru a primi un mesaj care va avea un ecou multă vreme în sufletele lor”, a spus muzicianul.
Entuziasmul publicului a fost răsplătit cu un bis original. „Singurul lucru mai bun decât un violoncel sunt mai multe violoncele”, a spus artistul, și a invitat trei dintre tinerii violonceliști din orchestra Mozart Kammerphilharmonie să i se alăture pentru două piese interpretate în cvartet.

Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt continuă, marți, 27 mai, la ora 18.00, la Biserica Evanghelică „Sf. Ioan” din Sibiu, cu recitalul lui Rodrigo Puskás (vioară) și Dario Bonuccelli (pian). Seara se va încheia cu unul din cele mai așteptate evenimente ale Festivalului: primul concert din România al legendarului Cvartet Borodin, unul din cele mai longevive și aclamate ansambluri de cameră la nivel mondial. Concertul va avea loc la ora 20.00, la Sala festivă a Bibliotecii ASTRA.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe : http://www.frem.ro/ro/festival-sibiu/programul-festivalului-24-31-mai/

spot_img
Ultimele știri

Aeroporturi București reacționează dur la planul Guvernului și refuză listarea la Bursă: „CNAB nu este de vânzare. Este un activ strategic al statului”

Prima companie de stat care reacționează ferm la intenția Guvernului de a lista la bursă pachete din acțiuni este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect