Cele trei noi spectacole montate de Radu Afrim în această stagiune vor fi reunite sub denumirea FOCUS TNRS – RADU AFRIM în perioada 14-16 martie, când vor avea loc reprezentații speciale. Astfel, principalul eveniment al lunii de la Teatrul Național „Radu Stanca” va fi compus din primele două spectacole ale seriei Fabulelor urbane, „Girafe” și „Bizoni” după Pau Miró, pe 14 martie, respectiv 15 martie, urmând spectacolul „Tattoo” al Secției Germane a teatrului (interpretat în limba germană, cu supratitrare în limba română) pe 16 martie.
Parte din Trilogia fabulelor urbane scrisă de autorul catalan Pau Miró, „Girafe” este o piesă despre putere și libertate în contextul unor politici (domestice, familiale, dar și statale) nepermisive. În România anilor 1968 își face apariția un obiect casnic banal, dar care a revoluţionat viaţa femeii, anume mașina de spălat. „Girafe” reunește temele cuplului, feminismului, liberul arbitru și dragostea într-o producție care ne arată deopotrivă forța și poezia inerente femeilor aflate sub dominație masculină.
În “Bizoni” o afacere de familie se transformă în critica unei societăți bazate pe violență, izolare și putere. Familia administrează o spălătorie și membrii acesteia încep pe rând să dispară, până când în urma lor rămân doar patru copii-bizoni. Piesa este o punere în scenă modernă, cu efecte vizuale și sonore inedite.
„Tattoo” este o piesă foarte alertă în care spectatorul trebuie să discearnă între adevăr și ficțiune și să-și pună multe probleme legate de multe din lucrurile pe care le consideră de nestrămutat. Arta și morala sunt transpuse în cotidian, iar toate răsturnările emoționale și multitudinea poveștilor fac din „Tattoo” un spectacol pe care veți dori să-l revedeți.
Programul spectacolelor:
sâmbătă, 14 martie 2015, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
premieră
GIRAFE
Fabula urbană #1
după Pau Miró
REGIA: Radu Afrim; TRADUCERE ŞI ADAPTARE: Radu Afrim; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; COREGRAFIA: Andrea Gavriliu; UNIVERS SONOR: Radu Afrim; ASISTENT REGIE: Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; DISTRIBUȚIA: Marius Turdeanu, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Adrian Matioc, Ioan Savu, Dana Maria Lăzărescu, și actorii din BIZONI
durata aproximativă: 1h45min
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
duminică, 15 martie 2015, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
premieră
BIZONI
Fabula urbană #2
după Pau Miró
REGIA: Radu Afrim; TRADUCERE: Luminița Voina-Răuț; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; COREGRAFIA: Andrea Gavriliu; UNIVERS SONOR: Radu Afrim; FILMĂRI ŞI CONCEPT VIDEO: Radu Afrim; MONTAJ VIDEO: Costin Chesnoiu; ASISTENT REGIE: Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; DISTRIBUȚIA: Vlad Bîrzanu / Cristian Timbuș, Iustinian Turcu, Ali Deac, Cendana Trifan / Maria Soilică, Ioan Paraschiv, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, și actorii din GIRAFE
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
luni, 16 martie 2015, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
Secția Germană – spectacol cu supratitrare în limba română
TATTOO
de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes
REGIA: Radu Afrim; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; VIDEO: Andrei Cozlac; ASISTENTĂ SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; DISTRIBUȚIA: Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher
durata aproximativă: 2h10min fără pauză
preţ bilete: 15 lei; 10 lei







