16.2 C
Sibiu
miercuri, septembrie 24, 2025

FOTO/VIDEO: Weekend cu Festivalul Luminii și Bazarul Micilor Antreprenori, la Mediaș

Cele mai citite

Pe 20 septembrie, Mediașul a fost gazda a două evenimente dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, care au transformat orașul într-un spațiu al bucuriei, creativității și comunității.

În curtea Muzeului Municipal Mediaș, de la ora 12 s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Bazarului Micilor Antreprenori, organizat de Asociația Drag de copilărie, un eveniment devenit deja o tradiție îndrăgită de cei mici.

Copiii au devenit, pentru o zi, mici antreprenori, vânzând produse handmade, creații proprii, dulciuri, jucării și haine, într-un cadru educativ și prietenos.

Evenimentul a fost gândit pentru a încuraja spiritul antreprenorial, responsabilitatea și creativitatea, într-un mod practic și interactiv.

De la ora 17, distracția a continuat în Piața Regele Ferdinand I, unde a avut loc o nouă ediție a Festivalului Luminii, organizat de Cercetașii României – Turre Pitz Mediaș.

Au fost organizate ateliere creative pentru copii, au existat momente de relaxare în parc cu, cu lecții de yoga și qi gong, iar programul artistic a cuprins momente și recitaluri susținute de Ansamblul Florile Visei Seica Mare, Clubul Copiilor Mediaș, Clubul de dans sportiv Magic of the Dance, Sophia Popianoș sau Formațiile Millenium și Scraps, iar la final a avut loc un spectacol de jonglerii cu foc realizate de Fire Dream.

Cu sute de luminițe aprinse, gânduri frumoase, momente de liniște și ateliere creative, festivalul a adus împreună tineri, părinți, bunici și copii, într-un exercițiu de reconectare cu valorile simple, dar esențiale: prietenia, comunitatea și echilibrul interior.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

INTERVIU. Dr. Oana Mețiu Joldeș: „Educația pacientului cu astm este esențială în a-și recunoaște boala”

Astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente afecțiuni respiratorii cronice, afectând milioane de oameni la nivel mondial, indiferent...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect