FOTO: Ziua Recoltei, marcată duminică la Dârlos

spot_img
Cele mai citite

ziua recoltei - darlos 2014 micSărbătoarea toamnei, Ziua Recoltei nu a fost uitată nici de localnicii din comuna sibiană Dârlos. Pe parcursul zilei de duminică, comunitatea locală împreună cu invitaţii au petrecut în compania agricultorilor din satele și comunele învecinate, a dansului şi muzicii populare. Cei care au dorit să îşi facă aprovizionarea pentru iarnă au putut alege de la standurile din centrul comunei, iar în cămina urmat un programul artistic, susţinut de Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”, solişti de muzică populară din Sibiu şi de pe Valea Târnavelor.

La manifestare au participat, subprefectul județului Sibiu, Lucian Radu, deputatul Gheorghe Roman, senatorul Viorel Arcaş, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate.

„Mã bucur foarte mult că am reușit să mutăm această sărbătoare în centrul comunei, la căminul cultural, pentru că ani de zile s-a desfãșurat pe terenul de fotbal din Dârlos. Am avut parte și de o zi minunată și eu sper că toatã lumea s-a simțit foarte bine, a explicat Ioan Lupu, primarul comunei Dârlos.

spot_img
Ultimele știri

SCANDAL de proporții: trei nume grele din politica românească, vizate de plângeri penale pentru TRĂDARE

Un nou scandal zguduie scena politică românească. Deputatul USR Alexandru Dimitriu anunță că a depus plângeri penale pentru trădare...

Știri pe același subiect