Astăzi, 11 octombrie, de la ora 18.00, are loc în Rotonda Ateneului din București lansarea volumului „Musica Ricercata sau 11 povestiri muzicale surprinzătoare”, de Gabriel Bebeşelea.
Volumul, publicat de Editura Humanitas, va fi prezentat în prezenţa autorului şi a directorului editurii, Gabriel Liiceanu, care vor susţine un dialog cu publiul în prefaţa Concertului simfonic „Între joc şi mister”, ce îl are ca solist pe pianistul Bruce Liu. Concertul va avea loc începând cu ora 19.00. Dirijorul concertului este chiar autorul volumului, Gabriel Bebeşelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu.
Concert după lansare
Programul concertului cuprinde: „Pastorale-Fantaisie”, de George Enescu, „Concertul nr. 1, în mi minor, pentru pian şi orchestră, op. 11”, de Frederic Chopin, „Ucenicul vrăjitor”, de Paul Dukas şi „Poemul extazului, op. 54”, de Aleksandr Scriabin, potrivit https://www.fge.org.ro/.
Bruce Liu face parte dintre revelaţiile generaţiei sale de pianişti. A câştigat, în 2021, cea mai recentă ediţie a prestigiosului Concurs Internaţional Frederic Chopin, interpretările sale din concurs fiind curând lansate pe disc şi apreciate cu distincţiile Critics’ Choice, Editor’s Choice, Best Classical Albums of 2021 din partea Gramophone Magazine, potrivit sursei citate.
Cine este Gabriel Bebeșelea
Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și Director Artistic al ansamblului si al Festivalului Musica Ricercata.
În afara țării, Gabriel Bebeșelea este invitat al unor orchestra de renume precum Royal Philharmonic Orchestra Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin (alături de care a înregistrat în premieră mondială pe CD oratoriul „Strigoii” și “Pastorale – Fantaisie pour petit orchestre” de George Enescu), Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Castilla și León, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Singapore Symphony Orchestra, PKF-Prague Philharmonia și Tonkünstler-Orchester.
Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii, și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata, iar în 2019 a înființat Festivalului Musica Ricercata, în orașul său natal, Sibiu.
Gabriel Bebeșelea dirijează în săli de concerte importante precum Concertgebouw Amsterdam, Musikverein din Viena, Konzerthaus din Berlin, Elbphilharmonie Hamburg, Cadogan Hall din Londra, Palace of Arts din Budapesta, Auditorium Parco della Musica din Roma și L’Auditori din Barcelona.
Printre soliștii cu care Bebeșelea colaborează se numără Ray Chen, Sarah Chang, Sayaka Shoji, Leticia Moreno, Alexandru Tomescu, François Leleux, Sir Stephen Hough, Alexander Melnikov, Simon Trpčeski, Robert Levin, Lucas și Arthur Jussen, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu și Ruxandra Donose.