Actrița Ofelia Popii devine Ambasadoarea Sibiului, orașul pe care îl numește locul în care „s-a născut artistic”.
Actrița Ofelia Popii, una dintre cele mai apreciate personalități ale teatrului românesc și un nume indisolubil legat de Teatrul Național „Radu Stanca”, va primi joi titlul onorific de Ambasadoare a Sibiului.
Distincția îi va fi înmânată de primarul Astrid Fodor în cadrul Galei AIOS, organizată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu.
Deși s-a născut în 1978, la Drobeta-Turnu Severin, și a copilărit la Arad, destinul artistic al Ofeliei Popii s-a construit la Sibiu.
Absolventă a Facultății de Teatru din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2001, actrița a ajuns în oraș imediat după terminarea studiilor și avea să își lege aici întreaga carieră.
Timp de 22 de ani a locuit în Sibiu, iar scena Teatrului Național „Radu Stanca” a devenit locul unde și-a construit cele mai importante roluri.
Personajul care i-a adus consacrarea este Mefisto din spectacolul „Faust”, regizat de Silviu Purcărete.
După mai bine de 300 de reprezentații, Ofelia Popii continuă să interpreteze acest rol emblematic, cel care i-a adus și primul Premiu UNITER pentru cea mai bună actriță, în 2008.
Drumul spre Sibiu a început însă într-un mod neașteptat. Actrița povestește că, după absolvirea facultății, trecea printr-o perioadă dificilă, fără niciun angajament profesional, iar mama ei a fost cea care a convins-o să participe la selecția organizată de teatrul sibian.
„Am ajuns la Sibiu pusă cu forța pe tren de mama mea ca să vin să dau casting aici pentru că am suferit atât de profund în cele două luni de după ce am terminat facultatea, în care nu am avut niciun contract, încât pentru ea a ajuns să fie insuportabil să mă vadă așa.
M-a pus seara în tren, am ajuns la Sibiu și am dat proba. S-au făcut de atunci 20 de ani”, își amintește Ofelia Popii.
Privind în urmă, actrița spune că orașul i-a oferit șansa de a se forma și de a evolua profesional.
„Am avut o șansă extraordinară la Sibiu – să se dezvolte teatrul așa cum s-a dezvoltat și să am norocul să cresc aici ca actor.
La Sibiu m-am născut artistic, am crescut, m-am adolescentit și m-am și maturizat artistic. Și dacă mă gândesc doar la jumătate din câte am realizat aici, pare visul oricărui actor.”
Un alt gând care i-a călăuzit parcursul profesional sintetizează perfect aspirația care a însoțit-o încă de la începutul carierei:
„Creativitatea rămâne a celor aleși, iar eu voiam să fiu unul dintre ei.”
Cariera Ofeliei Popii este una dintre cele mai premiate din teatrul românesc. Actrița a câștigat de trei ori Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță, în 2008, 2011 și 2019.
În cinematografie, a fost recompensată cu Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, în 2015, pentru interpretarea Elenei Buciuman din filmul „Q.E.D.”.
În ultimii ani, recunoașterea activității sale a continuat. În 2024 a fost decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D-„Arta spectacolului”, iar în 2026 a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru.
Acordarea titlului de Ambasadoare a Sibiului vine ca o nouă recunoaștere a legăturii profunde dintre actriță și orașul în care, după propriile cuvinte, „s-a născut artistic”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



