9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Mediaşul găzduieşte duminică Concursul Naţional de Dans Sportiv

Cele mai citite

concurs national dans sportiv 1Sala Sporturilor din municipiul de pe Târnava Mare va găzdui la finele acestei săptămâni cea de-a opta ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv ,,Cupa Mediaş’’. Este cea mai importantă competiţie de profil organizată sub coordonarea Clubului de Dans Sportiv “Magic of the dance” în calitate de organizator, în colaborare cu Federaţia Română de Dans Sportiv şi Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret.

Prin intermediul acestei competitii, Mediaşul reuneste sub cupola Salii Sporturilor dansatori de toate vârstele din toată ţara. “Cupa Mediaş” 2014 cuprinde pe lângă clasele oficiale de concurs şi categoriile precompetiţional şi solo fete.

Potrivit organizatorilor, eleganţă, graţie şi fineţe sunt doar câteva cuvinte care pot descrie evenimentul, care se desfăşoară în data de 12 octombrie 2014, în intervalul orar 10:00-20:00.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect