Palatul Brukenthal, centrul Muzeului Naţional Brukenthal, a intrat încă din iarna trecută într-un proces de reamenajare şi reorganizare, pregătindu-se pentru 2017, an când se vor împlini două sute de ani de la deschiderea sa. Săptămâna viitoare, primele efecte ale acestei reorganizări vor fi vizibile pentru publicul larg după ce va fi redeschisă aripa de nord a clădirii. Aceasta cuprinde apartamentele baronului şi alte încăperi care, mai ales prin decoraţiuni, se vor întoarce la atmosfera din secolul XVIII.
În 2017 se vor împlini două sute de ani de la înfiinţarea a ceea ce astazi numim Muzeul Naţional Brukenthal, dar care, de-a lungul timpului, a cunoscut numeroase denumiri. Conducerea instituţiei şi-a propus ca până atunci Palatul Brukenthal să revină la ceea ce era pe vremea când baronul Brukenthal trăia: etajul întâi recepţie, apartamente, camere de oaspeţi, iar etajul doi – colecţii.
„Se modifică atmosfera. Ne întoarcem la atmosfera de epocă, la atmosfera de secol XVIII. Etajul întâi, numit şi «Le Bel Etaje» avea o funcţie de primire, camere de recepţie, de primire publică, apartamentele baronului şi ale Sofiei von Brukenthal şi alte încăperi cu o utilitate pe care încă o cercetăm. Noi ne gândim să ne întoarcem la proiectul iniţial – Palatul, aşa cum a fost visat de baron. Unele lucuri sunt posibil de reconstituit, altele sunt adaptate pentru că, în mare măsură, mobilierul original a fost luat de rude după moartea baronului şi atunci noi folosim patrimoniul pe care îl avem”, explică Dana Hrib, directorul adjunct al Muzeului Naţional Brukenthal.
Partea etajului întâi a intrat în reamenajare încă din timpul iernii trecute. Este vorba despre aripa de nord a palatului, cea care cuprinde apartamentul lui Samuel von Brukenthal, care este momentan închisă. Această parte a muzeului va fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, când vizitatorii vor putea deja observa schimbările. S-au făcut zugrăveli, vopsitorii, dar şi reamenajare a obiectelor, astfel încât locul să semene cât mai mult cu locuinţa de demult a baronului.
În acelaşi proces de reamenajare va intra şi aripa de sud a clădirii, unde a fost apartamentul Sofiei von Brukenthal, soţia baronului, cea care s-a ocupat, potrivit documentelor, de întreaga administrare a palatului şi chiar de achiziţionarea multora dintre obiectele din colecţiile acestuia.
Saloanele Baroc, reconfigurate ca pe vremea Baronului
Și Saloanele Baroc, cele cinci încăperi principale de la faţadă, pe latura dinspre Piaţa Mare, de altfel cele mai cunoscute dintre camerele Palatului Brukenthal, vor fi modificate.
Camera principală – Salonul de muzică, unde pe vremea Sofiei şi a lui Samuel von Brukenthal aveau loc serate muzicale de două ori pe săptămână, iar partiturile erau aduse direct de la Viena – a început deja să arate altfel. Scaunele şi pianul au fost rearanjate, astfel încât dau impresia că din clipă în clipă va începe un concert. Tablourile au fost înlocuite cu pânze cu tematică muzicală, au apărut obiecte de argint şi, în scurt timp, vor apărea şi instrumente muzicale. În registrul averii lui Samuel von Brukenthal din anul 1787 sunt menționate 1 pian mare cu coadă, 1 pian, 2 violoncele, 2 viole, 4 violine și 3 corni. Alături de obiectele de mobilier, parchetul din lemn, tapetul din bumbac sau in şi tavanul cu stucatură, toate originale, completează atmosfera din Salonul de muzică.
„Tapetul se numeşte kintz şi este un material de bumbac sau in imprimat cu tipare şi dat cu o răşină care să păstreze culoarea pentru a nu fi afectat de contactul cu umezeala. Iniţial se făceau şi retuşuri manuale pe alocuri. A fost produs iniţial în India, apoi, datorită cererii mari din Europa, a fost produs şi în China în ateliere speciale care produceau pentru comerţul din Europa. Imprimeul se repetă la fiecare 138 de centimetri şi reprezintă arborele vieţii. Florile care sunt reprezentate sunt într-o alăturare simbolică, nu realistă”, spune Dana Hrib, rezumând cercetarea laborioasă a tapetului din Saloanele Baroc realizată de colega sa doctorul Anca Fleşeriu.
În încăperile situate în stânga şi dreapta Salonului de muzică – aşa-numitele Saloane de recepţie pentru domni şi doamne – tapetul care este acum pe perete este o replică fidelă a celui original a fost produs la Decorativa, în timpul comunismului.
Este damasc din mătase, într-o singură culoare – roşu închis – cu evidenţierea modelului prin zone mate şi lucioase din textura ţesăturii.
Saloanele orientale păstrează tapetul original
„Tapetul oriental este singurul de secol XIX care încă este expus pe perete în Europa, aproape toate celelalte palate l-au dat jos şi au pus replici în loc. Tapetul este pe hârtie, produs în China şi venea în seturi, astfel încât modelul nu se repetă niciodată”, explică Dana Hrib.
Din păcate, doar unul dintre cele două saloane orientale poate fi vizitat de public, celalalt fiind înschis de peste 50 de ani. Asta se întâmplă din cauza strării avansate de degradare a tapetului, accelerată de o inundaţie produsă în anii 60, dar, mai ales, de faptul că pe vremea comunismului încăperea a fost folosită ca depozit, fiind bătute cuie în pereţi şi montate dulapuri.
„Cu siguranţă nu e în pericol de degradare definitivă şi irevocabilă, dar ar putea să fie într-o stare de conservare mult mai bună”, mai spune Dana Hrib.
Întreg muzeul ar putea sa fie intr-o stare de conservare mai buna, dar asta implica costuri fantastice. Reparatii s-au facut periodic inca din 1818 cand a cazut o bucata din stucatură degradand 115 tablouri.
Reamenajări ale spațiilor au fost întreprinse în a doua jumătate a secolului trecut, dar și în perioada 2006 – 2007. O restaurare completă a clădirii însă nu a fost realizată până acum.
Ministrul Culturii, in ultima sa vizita oficiala la Sibiu, a vizitat Muyeul brukenthal si, atins de campania de informare intens derulata de angajatii muzeului la inceputul acestui an, a afirmat ca este necesara o restaurare completa si va incerca sa faca posibil acest lucru.
„Din păcate, în cele peste două secole de la construirea clădirii, aceasta nu a fost restaurată complet vreodată. O astfel de investiție este absolut necesară, având în vedere că în 2017, un moment de referință în istoria muzeului, se vor împlini 200 de ani de când acesta și-a deschis porțile publicului larg. Voi depune toate eforturile care țin de mine, pentru ca acestă clădire să se ridice din nou la valoarea comorilor pe care le adăpostește”, a scris ministrul Culturii, Ionut Vulpescu, pe pagina sa de socializare dupa vizita la muzeu.
Alte 17.520 de persoane s-au declarat de acord cu necesitatea restaurării Muzeului Brukenthal și au semnat petiția lansată de conducerea muzeului.
BARONUL
Samuel von Brukenthal s-a născut la 26 iulie 1721 în Nocrich. La 15 ani rămâne orfan de ambii părinţi. Studiază la Cluj, Sibiu și Târgu Mureş unde învață limba maghiară şi Dreptul. Latina, maghiara, germana, dialectul săsesc şi franceza au stat la baza multilingvismului său. A decis să investească în sine însuşi şi a folosit resurse financiare considerabile pentru studiu. În 1753, la 32 de ani, se deplasează la Viena și ajunge în audiență la împărăteasa Maria Tereza. Această întâlnire, caracterizată prin simpatie şi apreciere reciprocă, a stat la baza vertiginoasei cariere a lui Brukenthal. Între 1777-1787 Brukenthal a fost primul guvernator de origine săsească al Transilvaniei. A reuşit datorită calităţilor sale să devină cel mai important om politic protestant al Transilvaniei, în cadrul unui imperiu în care carierele erau strict condiţionate confesional.
PALATUL
După numirea sa în funcţia de gurvernator a început lucrul la mărirea locuinţei sale din oraş, reşedinţa constituind baza de expunere a colecţiei sale şi, ulterior, nucleul din care avea să se dezvolte Muzeul Brukenthal de astăzi. Pentru această construcţie a fost necesară demolarea a două case aflate pe acest loc, una moştenire a soţiei sale şi cealaltă cumpărată ulterior, consacrând astfel la Sibiu un nou tip de construcţie, palatul urban. Reşedinţa a fost complet terminată în anul 1788. Etajul I a fost conceput pentru apartamentele familiei baronului şi camere de oaspeţi, iar etajul al doilea pentru galeria unde urmau să îi fie expuse colecţiile. Palatul are două curți interioare, prima folosita pentru recepții, iar în cea de-a doua se aflau anexele gospodăreşti şi grajdurile. Majoritatea profesioniştilor care au lucrat la amenajarea interioară a Palatului fuseseră aduşi de la Viena. Nici până azi nu se știe cine a fost arhitectul acestei construcții. În 1790 este permis accesul publicului în cadrul colecţiei sale private, acest lucru petrecându-se cu trei ani înainte de deschiderea Muzeului Luvru.
COLECȚIILE
Colecţiile iniţiale ale baronului Brukenthal (constând din pinacotecă, cabinet de stampe, bibliotecă şi o colecţie de numismatică) au luat naştere cu precădere în intervalul 1759-1774. A colecţionat şi minerale, instrumente muzicală, hărţi. El a achiziţionat cărţi cu prilejul licitaţiilor, al desfiinţării unor mănăstiri, cu ocazia reorganizării Univeristăţii din Viena. Bibilioteca baronului cuprindea aproximativ 13.000 volume. În anul 1817, când Palatul a fost inaugurat ca muzeu, biblioteca a devenit accesibilă publicului larg şi cuprindea deja aproximativ 16.000 de volume. Astăzi, numărul total al volumelor atinge cca. 280.000. Samuel von Brukenthal mai deţinea o impresionantă colecţie de pictură care la moartea baronului număra 1200 de picturi.
Publicitate
