12.9 C
Sibiu
joi, octombrie 9, 2025

„Matusalem 969”, o retrospectivă a artistului sibian Niu Herișanu

Cele mai citite

Artistul sibian, Niu Herișanu, organizează joi, 9 octombrie, ora 17:00, la Muzeul de Artă Contemporană – Muzeul Național Brukenthal – str. Tribunei, nr. 6, o expoziție proprie retrospectivă, intitulată: „Matusalem 969”. Curatorii vernisajului vor fi Alexandra Runcan și Alexandru Constantin Chituță.

Incursiune în universul artistului polivalent

Expoziția reunește lucrări reprezentative din diferite perioade de creație și propune o incursiune în universul sculptorului, ceramistului, dar și al poetului și muzicianului Niu Herișanu.

„Pentru Niu Herișanu, sculptura încă din copilărie: primele încercări de a modela forme apar la vârsta de 4–5 ani, iar prima lucrare expusă public a fost realizată la doar 9 ani, din cretă școlară, cu unelte improvizate. Această legătură organică cu materialul s-a consolidat în timp prin studiile la Școala de Arte din Timișoara, secția Sculptură–Ceramică, completate ulterior de formări în artă decorativă și design de interior la București. Cariera sa artistică s-a desfășurat de-a lungul a peste patru decenii, timp în care a realizat sculptură, ceramică, instalații și proiecte monumentale, dar și lucrări de restaurare și intervenții în spații publice. Niu Herișanu a avut cinci expoziții personale de sculptură și ceramică și a participat la peste 150 de expoziții colective, saloane și bienale, în țară și în străinătate. Lucrările sale se regăsesc astăzi în colecții particulare și publice din peste 30 de țări.

Expoziția de la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu își propune să evidențieze această diversitate, dar și permanența unei căutări artistice ancorate în ideea de. Pentru Herișanu, sculptura nu este doar o tehnică, ci un mod de a exprima echilibrul dintre sensibilitate și forța expresivă a materialului, dintre tradiția artistică locală și limbajul vizual universal”, au transmis organizatorii evenimentului. „Această retrospectivă este o recunoaștere a unei cariere artistice solide și o invitație adresată publicului sibian și național de a (re)descoperi opera lui Niu Herișanu într-un context muzeal care îi pune în valoare întreaga complexitate”, continuă aceștia.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 9 octombrie – 2 noiembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Peste 120 de joburi pentru tinerii sibieni la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 10 octombrie, „Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect