Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 17:00, spectacolul „O femeie singură”, după un text de Dario Fo şi Franca Rame. Piesa a fost adaptată de actriţa Ioana Crăciunescu şi va fi pusă în scenă la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Din anii ’60 până-n anii 2000, peisajul condiţiei feminine s-a schimbat. S-ar putea crede că valul feminist a dat la o parte machismul şi a frânt orice iniţiative ale adepţilor dominaţiei masculine. Totuşi, declaraţiile foarte serios făcute privind realitatea acestui subiect arată că violenţa nu a pierdut nimic din realitatea sa. Dacă în sfera socialului femeile au cştigat teren, în cadrul relaţiei familiale şi de cuplu, principiul de dominaţie-supunere rămâne încă puternic ancorat. Astfel, o demonstrează şi ciferele: în Franţa o femeie moare o dată la două zile şi jumătate din cauza loviturilor concubinului său. Aceste cifre devin şi mai alarmante în alte regiuni ale lumii. Cauzele creşterii violenţei sunt adesea favorizate de sentimentul de culpabilitate şi frică al femeii în faţa legitimităţii autorităţii masculine. ªi chiar dacă marea majoritate ştie că „este ilegal”, cum spune Giulia, eroina monologului „O femeie singură”, un număr mare de femei încă nu îndrăznesc să denunţe o hărţuială sau o violenţă conjugală. Întrebările se leagă de intimitatea cuplului, iar textul „O femeie singură” atinge exact locul acestor mecanisme atât de complexe şi delicate. Spectacolul este regizat de Véronique Widock, decorul îi aparţine lui Nieves Salzmann, costumele sunt semnate de Didier Jacquemin, iar de sunet s-a ocupat Margarida Guia. Traducerea şi adaptarea aparţin Ioanei Crăciunescu. „O femeie singură” are o durată de aproximativ 50 de minute, iar preţul unui bilet variază între 5 şi 10 lei. Alexandra Suciu
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Coliziune între două TIR-uri pe A1. Trafic îngreunat în zona municipiului Sibiu
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, pe prima bandă, pe...