Oamenii care salvează însemnele tradiţiei

O vizită la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este un loc punctat în această perioadă atât pentru cadrul natural pe care îl oferă, cât şi pentru numeroasele monumente istorice şi obiecte de patrimoniu, vechi de zeci şi sute de ani. La un capăt de potecă prin muzeu, alături de câteva case cu acoperişuri din paie, se zăreşte o clădire ultramodernă care pare dintr-o cu totul altă lume. Este vorba de Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, inugurat anul trecut şi care deserveşte conservării şi restaurării colecţiilor de patrimoniu ale muzeului în aer liber, dar şi pentru alte comenzi externe din ţară sau străinătate. Aici, obiectele istorice degradate prind din nou viaţă, putând fi apoi expuse pentru vizitatori. Horia Orlandea Centrul ASTRA pentru Patrimoniu este construit la standarde internaţionale şi dispune de laboratoare şi săli multifuncţionale, cu eficienţă energetică maximă şi microclimat controlat care asigură conservarea patrimoniului. „Noi nu am avut înainte depozite. Înainte patrimoniul muzeului era depozitat în şuri, în barăci, în grajduri, pe poduri, peste tot. Dacă obiectele ar fi rămas în continuare în condiţiile în care erau înainte, în mod cert în câţiva ani s-ar fi degradat. Dacă nu sunt păstrate în anumite condiţii de temperatură şi umiditate, atunci ele se degradează.”, mărturiseşte Valeriu Olaru, directorul Complexului Naţional Muzeal ASTRA. Centrul alcătuieşte depozite pentru obiecte, laboratoare de restaurare şi conservare, un centru de pregătire a restauratorilor şi a conservatorilor şi o bibliotecă de specialitate. Laboratoarele de restaurare aflate la etajul clădirii sunt împărţite în funcţie de natura obiectului (lemn, metal, textilă etc.), în clădire regăsindu-se câte două din fiecare pentru specializările: pictură tempera, lemn etnografic şi lemn policrom, textile şi broderii, piele-blană, ceramică-sticlă-metal. O minte calculată şi o mână de artist Munca specialiştilor în patrimoniu se bazează pe un plan de lucru bine stabilit şi pe o colaborare continuă ce întruneşte muzeografi, conservatori şi restauratori. Obiectele sunt mai întâi analizate biologic şi chimic în laboratoarele de investigaţii ştiinţifice, apoi rezultatele obţinute sunt trimise restauratorilor care realizează planul de restaurare, după care se trece la procesul de „salvare” a patrimoniului. Sunt efectuate operaţii de consolidare, de curăţire, de completare a lacunelor şi după caz, vernisarea obiectului. Apoi, conservatorul primeşte indicaţiile privind condiţiile de depozitare a obiectului restaurat. O muncă asiduă unde ştiinţa este la ea acasă şi este aplicată de specialişti cu o minte calculată, dar cu mână de artist. „Toată activitatea de restaurare e una ştiinţifică şi nu artistică. Are legatură cu partea artistică doar cu faptul că restauratorul are mână de artist şi trebuie să nu greşească din punctul de vedere al interpretării, dar în rest e numai parte ştiinţifică în spate – e chimie, biologie, fizică”, explică Valeriu Olaru. Muncă de Sisif Înr-unul dintre laboratoarele de restaurare a lemnului policrom am întâlnit o studentă la Conservare-Restaurare din cadrul ULBS, care se pregatea să îşi prezinte lucrarea de licenţă. ªi-a răpit puţin din timp pentru a ne prezenta şi nouă procesul de restaurare a unei lăzi de zestre şi operaţiile pe care le-a aplicat. „În primul rând, am consolidat stratul de culoare. Apoi am îndepărtat murdăria cu un tampon de vată, încet şi cu grijă, ca să nu se ia vopseaua, după care am trecut la curaţirea în interior. Când am curăţat a început să se vadă culoarea picturii şi a lemnului. Am pus chit în lacunele din lemn, iar după ce s-a uscat le-am nivelat cu un dop de plută. Apoi cu o pensulă am trecut la integrarea cromatică prin aplicarea unor punctuleţe mici cu pensula pentru că nu avem voie să continuăm desenul, trebuie să se vadă unde am integrat.”, arată studenta Mihaela Pasca. „Acesta e un principiu al restaurării, intervenţia restauratorului trebuie să se vadă”, completează Valeriu Olaru. În laboratorul de restaurare pictură am găsit înşirate mai multe icoane din lemn şi sticlă în diverse faze de restaurare. „În colecţia noastră există icoane foarte vechi care au ajuns la noi tocmai din cauza stării precare de conservare. Oamenii nu au putut să le salveze, aşa că le-au donat muzeului nostru. Astfel, icoanele ajung în laboratorul de restaurare. Se curăţă, se consolidează şi, în cazul în care lipsesc anumite fragmente din icoană, atunci noi facem completări pe suport de sticlă, în aşa fel, încât icoana să fie reîntregită, iar dacă pierderile de culoare sunt relativ mici, se face operaţia de integrare cromatică”, ne arată restauratorul Geanina Ionescu. Vizita noastră a continuat şi la celelalte laboratoare, observând că fiecare prinde viaţă datorită oamenilor ce lucrează aici cu multă pricepere şi migală: restauratorii.