Fiecare zi a săptămânii dinaintea sărbătorilor pascale, precum și fiecare zi a celei de după, avea tradițiile și obiceiurile ei. Mirela Crețu, director managementul colecțiilor la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, ne-a vorbit despre multe dintre obiceiurile de Paști la români.
Unul dintre obiceiurile de Paști este ”asumarea mormântului”, în Vinerea Mare. Este vorba despre o trecere pe sub masă, un obicei pe care Mirela Crețu nu l-a întâlnit în zona Ardealului. Dar care încă se practică în zona Moldovei și Munteniei. Joi seara, după ce se citesc Evangheliile, se scoate crucea din altar, în mijlocul bisericii, cu epitaful. Credincioșii sunt invitați ca toată ziua de vineri, până când se termină Prohodul Domnului, să treacă pe sub această masă.
De fapt, este o asumare a mormântului lui Iisus și a învierii Lui la ieșirea la suprafață. Pentru că, efectiv se trece pe sub masă, iar atunci când ieși, o faci exact în fața crucii, care este în altarul oricărei biserici. Întotdeauna, în Joia Mare se scoate crucea din altar și se duce înapoi în Vinerea Mare.
Lumânarea aprinsă la Înviere se păstrează în casă și se aprinde la nevoie
Unele legende asociază oul cu mormântul lui Christos. O ghicitoare populară sună așa: ”Biserică văruită, pe nicăieri găurită!”. Conform acestor credințe, ciocnitul ouălor are rolul de a ”sparge mormântul”, ajutându-l pe Iisus să învie.
În Noaptea Învierii, credincioșii mergeau la biserică pentru a lua lumina. Toți își doreau să ajungă acasă cu lumânările încă aprinse și să își aprindă candele sau alte lumânări. Este una dintre tradițiile de Paști ce se păstrează până în zilele noastre. Lumânarea nu se sufla, aceasta se stingea, fiind împinsă efectiv pe tocul ușii de la intrare. În felul acesta, rămânea ca și protecție pe toc. Intrarea în casă se marca cu lumânarea de la Paști. Aceasta se păstrează pe timpul anului. Dacă în cursul anului apar furtuni, vreme urâtă, secetă, se abate vreo nenorocire asupra casei, se aprinde lumânarea și se fac rugăciuni cu ea.
Spălarea pe față rituală, cu apă în care se punea un ou roșu, un bănuț de argint și o tulpină de busuioc
Copiii se spalau pe față, când se sculau, în dimineața de Paști. De regulă, aceștia nu erau treziți să fie duși la slujba de Înviere. Mai demult, aceasta se ținea la 4 dimineața, și nu la miezul nopții. Atunci, creștinii, când se întorceau acasă de la această slujbă, se spălau pe față cu o apă în care se punea un ou roșu, un bănuț de argint și o tulpină de busuioc. Ca să fii roșu și frumos ca oul, să fii pur ca argintul (acesta fiind și un metal al Maicii Domnului), iar busuiocul era pentru protecție și curățenie. Se spălau toate cele trei zile de Paști cu această apă. Obiceiul ține de tradiția familială, posibil ca încă să fie practicat. Depinde de cum a fost moștenit și cum și l-a asumat fiecare.
Voi încheia seria articolelor despre tradițiile și obiceiurile pascale cu spusele Prof.Univ.Dr. Ilie Moise, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu. ”După trei zile de haos și întuneric, în care omenirea a rămas fără protecție divină, urmează miracolul Învierii, din noaptea Paștilor. Acesta este urmat de o serie de evenimente de purificare, din Săptămâna Luminată, cea de după Înviere. Acestea readuc echilibrul și armonia în univers.
Se fac sacrificii, tăierea mielului, spartul ouălor. Și oul este simbolul vieții, în ultimă instanță, și el e sacrificat. Se aprind lumini și se crede că în această perioadă se deschid mormintele și cerurile. Există credința că dacă mori în Săptămâna Luminată, dintre Paști și Duminica Tomii, te duci direct în Rai. Cam aceasta este sărbătoarea Paștilor în spațiul românesc.”
