Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Inspectoratul ªcolar Judeţean Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, s-a încheiat duminică, 26 august, încununată de numeroşi cştigători. Cei 139 de elevi participanţi au pictat icoane pe sticlă şi lemn, au sculptat icoane de vatră, s-au întrecut în pictură naivă, metaloplastie, încondeiat ouă, prelucrare lemn, os şi fier, au confecţionat măşti, podoabe, instrumente muzicale, păpuşi şi piese de port popular. Nu au lipsit nici concursurile de olărit, cojocărit, cusut, tors, brodat şi împletit fibre vegetale, fiecare secţiune desemnându-şi, în final, cştigătorii. „Ediţia de anul acesta s-a bucurat de prezenţa unui grup de elevi din Bulgaria, care au participat la workshop-urile existente în cadrul concursului, sub atenta supraveghere şi instruire a domnilor profesori: Mircea Lac – Hunedoara, Dolofan Maria – Vâlcea, Coroiu Rodica – Alba, Pop Maria Irina – Satu Mare şi Rodica Ispas – Sibiu”, a declarat coordonatorul proiectului, muzeograf Elena Găvan. Alexandra Suciu
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO/ULTIMA ORĂ: 5 persoane implicate într-un accident la Șeica Mare. Salvatorii intervin de urgență
UPDATE: "Echipajele SAJ și ISU au transportat la UPU Sibiu două victime.-bărbat 34 de ani cu traumatism lombar și...
Articolul precedent
Articolul următor





