Peste 7.000 de vizitatori ai Muzeului din Dumbrava Sibiului s-au bucurat de un weekend de poveste. În perioada 9 – 12 iulie, Muzeul ASTRA a organizat cea de-a cincea ediție a evenimentului „ASTRA Multicultural”.
Manifestarea a unit nenumărate evenimente de care s-au bucurat mii de sibieni și turiști din toate colțurile țării, veniți să se bucure de activitățile din Muzeul în Aer Liber.
Potrivit conducerii CNM ASTRA, Festivalul de muzică și tradiții multietnice a reunit peste 100 de artiști și muzicieni din 20 de ansambluri de dansuri și de cântece populare și fanfare, iar în cadrul Maratonulului gastronomic multietnic, etnici croați, turco-tătari, sași, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari și români au gătit preparate tradiționale specifice, fiind împărțite în jur de 4.000 de porții.
De „Creativitate la școala multietnică” s-au bucurat aproape 100 de persoane care au participat la ateliere interactive de pictură pe lemn și ceramică, broderie și cusături tradiționale, dar și de prelucrarea lemnului, sub îndrumarea meșterilor populari.
Pe de altă parte, seminarul „ASTRA Multicultural. Patrimoniu cultural. Valori. Perspective” a reunit 53 de participanți, respectiv muzeografi, conservatori, cercetători și lectori din țară și străinătate de la prestigioase instituții de cultură și nu numai, cum ar fi Muzeul de Istorie a României București, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Naţional „Brukenthal”, Muzeul Maramureşului, Sighetu Marmaţiei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
De asemenea, la Târgul meșteșugarilor din comunități multietnice au participat 50 de meșteșugari români, maghiari, sârbi, ucrainieni, turco-tătari și romi
În ceea ce privește Festivalul de film documentar multietnic, acesta a reunit 16 filme documentare prezentate publicului.




