Cine a cunoscut-o pe Miaca Siluana, distinsa și înțeleaptă a lucrării duhului iertării în inima noastră generație după generație, știe că o prezentare a cărții sale, fie în viață, fie postum, i-ar fi furat un zâmbet jucăuș.
Plină de înțelepciuea sănătoasă a omului care și-a înțeles bucuria vieții, Maica Siluana a scos din amăgirea iadului deznădejdii sute și mii de suflete. Prietenia ce ne-a legat, distincția ei duhovnicească și liniștea ce se cuvine obositei sale alergări prin viață mă oprește să scriu mai mult despre ea și mă obligă să privesc către una dintre cele mai frumoase cărți ale anului: „365 de dimineți cu Maica Siluana” (Ed. Doxologia, Iași, 2024, 330 pg.).
Carte de ținut pe masă ca reper cotidian
Nu vă lăsați furați de simplitatea titlului. Propusă de către ucenicele Maicii Siluana care acum se nevoiesc în soborul Mănăstirii Sfântul Siluan Athonitul din Iași – ostrov de liniște atâtor neliniști -, cartea este departe de a fi o simplă „agendă” duhovnicească în care Maica ne rostuiește un gând fiecărei zile. Știindu-i rigoarea și distincția – repet cuvântul pentru că mereu mi-a părut ca o distinsă monahie din cultura bizantină de odinioară -, redescopăr în carte paginile fericitei ei teologhisiri. Carte de ținut pe masă ca reper cotidian. Dar mai ales carte-stent de însănătoșire a cordului sufletesc al celui obosit de răutate și tristețe.
Ca mereu, migăloasă Maica Siluana m-a uimit nu doar prin autenticitate, ci și prin intuiția unui orizpnt al suferinței ascunse, un orizont care scăpa analizei radarului grăbit, aorecum, al celor din jur. Disponibilitatea Maicii Siluana, devenită povară la un moment dat, oferă astăzi prin cuvinte echilibrate răspuns la temele greutății imediate. Lucrarea Maicilor ce au urmat-o în greua misiune de a semăna blândețea sfatului și inteligența soluției în deruta înghețată de sens a împreună-trăitorilor Ortdoxiei românești – și nu numai – își împlinește o primă alcătuire.
Citind în tihnă gândurile de taină ale Maicii Siluana am descoperit vă glasul ei rostind adevărul nu s-a estompat în inima mea. Cuvintele ei, care au scos din moarte sufletească și necaz atâtea suflete, se redescoperă citirii. O teologhisire tandră și isteață în comunicare, încântătoare și cu un adânc cuprins de doxologie smerită. Din dimineața fără de sfârșit a Împărăției către noi, locuitorii diminineții încă lucrătoare…
){kind=link}