Celebra actriță Laetitia Casta, din Franța, ajunge în premieră în România și se va afla în fața publicului sibian. Octavian Saiu o va provoca pe actriță la un dialog, mâine, 1 iulie, de la ora 13, la Filarmonica de Stat Sibiu. Accesul la eveniment va fi liber, în limita locurilor diponibile.
Laetitia Casta și-a început cariera de actriță în 1999 cu rolul Falbala din filmul „Asterix și Obelix contra lui Cezar”. Un an mai târziu, apărea în serialul „Bicicleta albastră” regizat de Thierry Binisti, în 2001 fanii ei o puteau urmări în pelicula „Suflete puternice”, alături de John Malkovich, iar în 2002, în regia lui Patrice Leconte, strălucea în „Strada plăcerilor”.
Doi ani mai târziu, Laetitia Casta apare și pe scena teatrului, în „Ondine”, de Jean Giraudoux, în regia lui Jacques Weber.
În 2006 revine pe micul ecran, în filmul lui Pascal Thomas, „E loc pentru toată lumea”, apoi joacă, în regia lui Gilles Legrand, în „Angele și lupii”, în „Născuți în ‘68”, cu Olivier Ducastel și Jacques Martineau. În același an, 2008, are unul din rolurile principale în „Visage”, film regizat de Tsai Ming-Liang și prezentat în selecția oficială la Festivalul de la Cannes, în 2009.
În tot acest timp, nu neglijează nici scena și apare, la Théâtre de la Madeleine, în „Elle t’attend”, scenariu și regia: Florian Zeller.
Nominalizări la Premiile César
În 2010, felul excepțional în care joacă rolul Brigitte Bardot în filmul „Gainsbourg, viața eroică” îi aduce o nominalizare pentru rol secundar la Premiile César, dar și colaborarea cu Kamen Kalev în filmul „Insula”, selecționat pentru Cannes Quinzaine des Réalisateurs în 2011.
În 2012, joacă în „Nu deranja”, regia Yvan Attal, în „ La nouvelle guerre des boutons”, de Christophe Barratier, și în thriller-ul „Arbitrage”, alături de Susan Sarandon și Richard Gere.
În 2013, reapare în „Des Lendemains qui chantant”, regia: Nicolas Castro, cu Pïo Marmaï, Ramzy Bedia și Gaspard Proust. În 2014, joacă „Sub fustele fetelor” cu (printre alții): Isabelle Adjani, Marina Hands, Alice Taglioni și Vanessa Paradis.
În 2015, difuzarea la televiziunea publică franceză a filmului „Arletty, o pasiune vinovată”, în regia lui Arnaud Sélignac, îi aduce premiul Laurier d’or.
Laetitia Casta revine pe scenă, la Théâtre de l’Œuvre, în 2017, în „Scenes from a Marriage”, de Ingmar Bergman, regia: Safy Nebbou, unde joacă alături de Raphaël Personnaz, spectacol care se bucură de un real succes în timpul turneului mondial, cu precădere în Italia și China.
În 2018, Laetitia joacă alături de Jacques Gamblin în „L’incroyable histoire du Facteur Cheval”, în regia lui Nils Tavernier, și în „l’Homme Fidèle”, în regia lui Louis Garrel, film distribuit și în România.
În 2019, Laetitia Casta apare în filmul lui Delphine Lehericey „Le milieu de l’Horizon” cu Clémence Poesy, și o vom revedea curând pe Arte TV în seria „Insula”, în regia lui Julien Trousselier, după cum spun organizatorii FITS.
Actrița, Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor
Concomitent cu cariera ei de actriță, Laetitia Casta a fost Ambasador UNICEF și Art Director pentru Cointreau, unde a promovat inițiative creative conduse de femei.
În plus, Laetitia Casta a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor de la Ministrul Culturii, Frédéric Mitterrand, în 2011.