0.2 C
Sibiu
marți, ianuarie 31, 2023

Primarul Astrid Fodor şi preşedintele Daniela Cîmpeanu au spus pas la Hora Unirii din Piaţa Mare

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Ca urmare a deciziei autorităţilor locale,în speţă Prefectura Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu şi Primăria Sibiu, sibienii nu au avut de ales şi au aniversat, astăzi, 18 ianuarie, în avans, Ziua Unirii Principatelor, care, de obicei, se sărbătoreşte pe 24 ianuarie. Motivele oficiale invocate pentru această devansare sunt liberele din 23 şi 24 ianuarie pentru bugetari şi nu numai, care ar fi făcut ca priorităţile sibienilor să fie altele. Aşa că, în 18 ianuarie, s-a aniversat în avans cu 6 zile sărbătorirea Unirii Principatelor. Programul a fost stabilit de autorităţile locale în colaborare cu structurile militare din Garnizoana Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu şi celelalte instituţii deconcentrate ale Guvernului în teritoriu.

banner

Această devansare de 6 zile este un adevărat record pentru organizarea unui eveniment dedicat momentelor importante din istoria României, cel puţin pentru autorităţile din Sibiu, dacă nu cumva şi pentru cele de la nivel central. Şi într-adevăr, atmosfera din Piaţa Mare a Sibiului a fost una festivă, însă parcă nu era în asentimentul sibienilor, care nu prea s-au lăsat păcăliţi de şiretlicul administrativ ai instituţiilor sibiene. De altfel, puţini trecători prin Piaţa Mare s-au prins în horă. Noroc cu cadrele militare, studenţii militari, reprezentanţii instituţiilor locale şi alte grupuri trimise în piaţă pentru a participa la eveniment. Marii absenţi, adică cei care au ratat Hora Unirii din Piaţa Mare, au fost primarul Astrid Fodor, Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean, ce-i drept, înlocuită de vicepreşedintele Marcel Luca, şi politicienii sibieni, în speţă liderii de partid, senatorii şi deputaţii de Sibiu, care de obicei nu ratau baia de mulţime asigurată cu astfel de prilejuri. Prefectul Mircea Creţu a fost cel care a condus Hora Unirii în Piaţa Mare, alături de studenţii militari. Un lucru extrem de îmbucurător a fost faptul că în horă s-au prins sute de elevi veniţi în Piaţa Mare, cu profesorii de la şcolile sibiene. Elevii au fost cei care împreună cu studenţii militari au salvat evenimnetul. Fanfara Militară din Sibiu a asigurat fondul muzical. În aceste condiţii, cine ştie, poate şi Ziua Naţională a României din 1 Decembrie poate fi sărbătorită în Sibiu cu o săptămână înainte sau după, dacă așa vor hotărî autorităţile locale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Tânără de 14 ani din Sibiu, dispărută de acasă

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.Marți,...
spot_img

Știri pe același subiect