16.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Primii absolvenți ai „Academiei de Voluntari”

Cele mai citite

Miercuri, 11 iulie, în sala de festivități a Colegiului Tehnic Independența a avut loc înmânarea certificatelor de absolvire a cursurilor primei ediții a Academiei de Voluntari. Este vorba despre un proiect prin intermediul căruia 27 de tineri între 13 și 22 de ani au avut ocazia să fie instruiți teoretic și practic pentru diverse activități de voluntariat. Cursurile au fost susținute de nouă formatori. Ei sunt psihologi, profesori, formatori ai MTS, reprezentanți ai compartimentului de prevenire a criminalității juvenile ai IPJ Sibiu. Numele lor sunt Adrian Beu, Lucian Drăgoi, Cătălina Potârniche, Cosmin Chelcea, George Cune, Daniela Mate, Nicoleta Faghi, Liliana Cicala de la Centrul de tineret Orhei, R. Moldova și Comisar Șef Christian Stanciu.

Partea teoretică a proiectului s-a desfășurat la Tabăra de tineret a Direcției Județene de Sport și Tineret Sibiu din Păltiniș, unde au fost predate cursuri de dezvoltare personală, de limbi străine, de comunicare, de educație civică și de motivație a voluntarului. Instruirea a fost pusă apoi în practică în Centrul vechi al Sibiului.
La festivitatea de miercuri, toți absolvenții au primit certificat de voluntar. Din acest moment îi găsiți pe toți, pe saitul www.academiadevoluntari.ro, de unde pot fi solicitați de către orice organizator de proiecte din județul Sibiu, din mediul privat sau public, pentru a ajuta la diverse activități. De asemenea, ghizii turistici care au absolvit cursul sunt direcționați printr-un program de „Internship” spre Centrul de Informare Turistică al Primăriei Sibiu pentru a-și pune la dispoziția turiștilor experiența acumulată.
„Academia de Voluntari” este un proiect realizat de Asociația „Positive Life”, în parteneriat cu Colegiul Tehnic Independența și Liceul de Artă Sibiu.
A fost cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, de Consiliul Județean Sibiu și de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană de Sport și Tineret.
spot_img
Ultimele știri

Aeroporturi București reacționează dur la planul Guvernului și refuză listarea la Bursă: „CNAB nu este de vânzare. Este un activ strategic al statului”

Prima companie de stat care reacționează ferm la intenția Guvernului de a lista la bursă pachete din acțiuni este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect