Proiecţie specială în preajma Săptămânii Mari la Astra Film: Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu

spot_img
Cele mai citite

Cinema Astra Film invită publicul sibian joi, 25 aprilie, de la ora 18:00 , la proiecţia specială a filmului „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”. 

Documentarul realizat de Nicolae Mărgineanu în anul 2011 aduce în prim-plan personalitatea lui Arsenie Boca, numit și „Sfântul” de colegii săi de la Academia Teologică din Sibiu. Toate etapele vieții sale par să fie marcate de dragostea față de Dumnezeu și față de oameni. Monah dedicat, cu legendare haruri de prooroc și tămăduitor, Arsenie Boca a fost și pictor de biserici, om de cultură și filozof al științelor și religiei.

Personalitate magnetică, el a atras mii de oameni care veneau să i se confeseze sau să îi ceară sfatul, dar și suspiciunea autorităților vremii care l-au urmărit până aproape de moartea sa. Documentarul prezintă și mărturii impresionante ale unor oameni care l-au cunoscut personal pe cel ce pare să aibă, într-adevăr, aura unui sfânt. Filmul a fost realizat cu ajutorul Fundației Arsenie Boca și s-a bucurat de numeroase aprecieri pentru valoarea sa de film-document. Documentarul a fost ales şi pentru selecţia oficială a Astra Film din 2011, la secţiunea „Made in Romania”.

Proiecţia are loc la Cinema Astra Film – Sala Mansardă (intrare din Piaţa Huet, nr. 12).

Biletele se găsesc la Casieria din Piaţa Mică, nr.11, între orele 9:00 şi 17:00 sau cu 30 minute înainte de proiecţie.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: 5 persoane implicate într-un accident la Șeica Mare. Salvatorii intervin de urgență

UPDATE: "Echipajele SAJ și ISU au transportat la UPU Sibiu două victime.-bărbat 34 de ani cu traumatism lombar și...

Știri pe același subiect