Reciclare creativă, stencils și decoupage la tabăra Handmade din Ocna Sibiului

Cele mai citite

Peste 20 de tineri voluntari din Sibiu și Brașov au ales să-și petreacă vacanța de vară într-un mod activ și creativ, participând la tabăra zonală Handmade, desfășurată la Centrul de Agrement Ocna Sibiului.
Participanții au fost selectați din rândul celor interesați de handmade, cu experiență anterioară în voluntariat, fiind totodată o modalitate de a-i motiva pentru a se implica în activități și în anul următor.

Locuri de muncă

Timp de o săptămână tinerii au învățat diferite tehnici creative, precum pictură pe tricouri cu stencils, confecționarea de rame foto cu reciclare creativă, tehnica decupajului, bijuterii croșetate sau din fimo. De asemenea, au luat parte la numeroase activități sportive, ateliere de dans sau jocuri, dar și la dezbateri privind nevoile tinerilor din Sibiu și Brașov.
Rezultatele activităților au fost prezentate în cadrul unei expoziții, iar sfârșitul taberei a fost marcat printr-un carnaval. Proiectul organizat de Asociația Colors în parteneriat cu ALEG Sibiu și Rețeaua CAN Brașov este finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Psihoterapeut Adrian Bratu: „Pierderea iluziei jobului pe viață a declanșat o schimbare profundă în psihologia angajatului modern”

Numărul total de șomeri din România depășește jumătate de milion. Cea mai îngrijorătoare situație se înregistrează în rândul tinerilor...

Știri pe același subiect