30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Revine „Summitul Muzical European” la Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

La Sibiu, va fi din nou summit. Este vorba despre „Summitul Muzical European”, susținut, de Ziua Europei, de Filarmonica de Stat Sibiu în perioada 5-7 mai, eveniment ce se va desfășura atât în orașul nostru, cât și în Deva. În total, trei evenimente vor fi organizate în cadrul acestui proiect.
Potrivit conducerii Filarmonicii, startul Summitului va fi dat joi, 5 mai, începând cu ora 19, la Sala Thalia. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și faimosul pianist italian Antonio di Cristofano vor susține un concert simfonic sub bagheta maestrului Piotr Sułkowski. Programul va începe cu imnul Europei, respectiv „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, și va continua cu Frédéric Chopin – Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor pentru pian și orchestră și Antonín Dvořák – Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă“.
„Summit-ul Muzical European, organizat de colegii de la Filarmonica de Stat Sibiu, celebrează valorile comune pe care le împărtășim în Uniunea Europeană, în spiritul solidarității și al unității care stau la baza Declarației Schuman, fundamentul UE. Este o ocazie frumoasă pentru fiecare dintre noi de a celebra apartenența noastră, a României, la Uniunea Europeană, un eveniment care se desfășoară într-un județ profund atașat de valorile familiei europene”, a declarat doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Biletele pentru concertul simfonic de joi, 5 mai, sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (de luni până joi, orele 10-12 și 13-16), precum și online pe www.iabilet.ro, la prețul de 40 lei – acces general. Pentru elevi, studenți și pensionari, se acordă o reducere de 50 %.
Sibiul se mută la Deva
Apoi, vineri, 6 mai, de la ora 19, pianistul Antonio di Cristofano va susține un recital în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva. Accesul se face pe baza biletelor puse în vânzare la prețul de 10 lei.
Nu în ultimul rând, sâmbătă, 7 mai, de la ora 19, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, melomanii sunt așteptați la concertul simfonic susținut de orchestra sibiană și solistul Antonio di Cristofano – pian. La pupitru se va afla dirijorul Piotr Sułkowski. Programul include: „Oda bucuriei” (fragment din Simfonia a IX-a de L. v. Beethoven), F. Chopin – Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor pentru pian și orchestră și A. Dvořák – Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă“. Biletele pot fi achiziționate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 9- 16, la prețul de 20 lei.
„Viața culturală a municipiului Deva este atestată încă din Evul Mediu și a prins aripi începând cu a doua jumătate a secolului XIX, iar noi ne dorim să asigurăm nu doar continuitatea, ci dezvoltarea sa. Din 2021 ne bucurăm de un parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu și reușim să organizăm împreună evenimente muzicale de înaltă ținută, prin care răspundem așteptărilor publicului dornic de manifestări culturale și creștem atractivitatea orașului ca destinație turistică. O astfel de manifestare excepțională la Deva este «Summitul Muzical European», o inițiativă care așează municipiul nostru pe harta culturală a Europei. Vă așteptăm cu drag la recitalul de pian susținut de reputatul pianist Antonio di Cristofano, precum și la concertul simfonic în care-l vom asculta pe Antonio di Cristofano alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Piotr Sułkowski!”, a declarat Nicolae Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Știri pe același subiect