10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Săptămână „Altfel” pentru învăţăcei

Cele mai citite

În săptămâna 1-5 aprilie se desfăşoară „Şcoala Altfel”, săptămâna activităţilor extraşcolare. Anul acesta tema este „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Pentru acestă săptămână s-au realizat parteneritate cu instituţii şi cu ONG-uri, în vederea programării unor activităţi cât mai educative. Inspectoratul General de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Crucea Roşie, Centrul de Prevenire Antidrog, Universitatea Lucian Blaga şi o serie de ONG-uri sunt cu toţii parteneri ai acestei săptămâni.

Prof. Daniela Muntean, inspector în activităţi extracuriculare a vorbit despre o parte din aceste activităţi. La nivel judeţean se organizează împreună cu Complexul Naţional Muzeal Astra, faza judeţeană a Olimpiadei Meşteşuguri Artistice Tradiţionale. S-au înscris peste 100 de elevi din judeţul Sibiu. Apoi se desfăşoară  la Sibiu, Mediaş şi Cisnădie, faza pe zone a concursului Sanitarii Pricepuţi, în parteneriat cu Crucea Roşie Sibiu. Sunt 40 de echipaje înscrise, din care 6 vor merge pe judeţ. „Cu cei de la antidrog se organizează o zi a prevenirii consumului de droguri la elevi. În 4 aprilie se va desfăşura la Mediaş ora 12:00 şi la Sibiu ora 14:00 un marş antidrog. Sunt antrenaţi peste 1000 de elevi cu vârste între 10 şi 18 ani, din toate instituţiile şcolare”, declară inspectorul.

Publicitate

 

spot_img
Ultimele știri

Licitație SEAP pentru manualele de clasa a IX-a: 113 titluri, contracte pe 8 ani și buget de peste 94 milioane lei

Ministerul Educației a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), pe 10 aprilie 2026, licitația pentru noile manuale...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect