Trei întâlniri artistice care au impresionat publicul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2026 vor putea fi trăite sau retrăite, începând din luna septembrie, pe Scena Digitală. Teatrul tulburător al renumitului regizor Milo Rau, emoția profundă a fado-ului portughez și energia extraordinară a circului contemporan sud-african se reunesc într-o selecție care vorbește despre fragilitate, suflet și legăturile invizibile dintre oameni.
Premierele lunii septembrie sunt „Copiii Medeei”, un spectacol de Milo Rau și NTGent, „Fado – Vocea sufletului”, prezentat de Fado ao Centro și Carolina Pessoa, și „MOYA – un singur suflet”, creație a companiei Zip Zap Circus. Toate cele trei spectacole au fost prezentate și foarte apreciate în cadrul FITS 2026 și vor fi disponibile online începând cu 1 septembrie 2026.
Premierele lunii septembrie pe Scena Digitală
1. Copiii Medeei – un spectacol de Milo Rau
În „Copiii Medeei”, regizorul Milo Rau împletește un caz real cutremurător cu tragedia clasică „Medeea”. Privită prin ochii unui grup de copii, povestea devine o reflecție crudă și poetică despre familie, identitate, iubire, moarte și fricile lumii contemporane.
Fado – Vocea sufletului
În acest spectacol, fado-ul nu mai este doar cântec — devine întâlnire, călătorie din voce în suflet, o celebrare luminoasă a vieții, a emoției și a firelor invizibile care ne leagă prin muzică.
2. MOYA – un singur suflet
„Moya – un singur suflet”, creație a companiei sud-africane Zip Zap Circus, este un spectacol de circ contemporan vibrant și profund uman. Susținut de o trupă de tineri artiști proveniți din medii diverse, îmbină cu energie acrobația, dansul și expresia corporală.
Bilete și abonamente
Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ 94 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună.
Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori. Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.
Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.
Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




