10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Sezonul turistic al Bisericilor Fortificate din Transilvania, “Descoperă sufletul Transilvaniei”, se va deschide în prima zi de Paşti

Cele mai citite

Peste o sută de evenimente, de la concerte de orgă până la invitatii la mese traditionale sunt oferite turiştilor în al doilea an în care se continuă proiectul de promovare a bisericilor fortificate din Transilvania, “Descoperă sufletul Transilvaniei”. În anul acesta se încearcă promovarea nu numai a obiectivelor deja cunoscute, ci și a unora care până acum au trecut neobservate, precum biserica medievală din Reghin (jud. Mureș), bisericile fortificate din Curciu, Axente Sever, Ațel (jud. Sibiu) sau Cincu și Cincșor (jud. Brașov). 

 

Publicitate

“Paşaportul de vacanţă” este valabil şi în 2014

În cadrul acestei iniţiative s-a menţinut şi proiectul “paşaport de vacanţă, fiind puse la dispoziţia turiştilor nu mai puţin de 3000 de astfel de carduri, faţă de 500 în anul precedent. În schimbul sumei de 50 lei paşaportul de vacanță oferă accesul la 27 de obiective, precum la bisericile fortificate din Cristian și Biertan, la mănăstirea cisterciană de la Cârța si la Biserica Neagră din Braşov. 

”Acest «pașaport» le permite turiştilor vizitarea celor mai importante biserici și castele precum și intrarea în Muzeul Central al Bisericii Evanghelice C. A., în Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch. Nu este doar o colecție de bilete de intrare, ci posesorii lor primesc prin acesta statutul de vizitatori VIP în cadrul programului. Nu vor mai sta la rând pentru a avea acces în biserici şi ai acces în 27 de biserici fortificate pe întreg sezonul, nelimitat„, a declarat preotul Dr. Stefan Cosoroabă, inițiatorul proiectului Descoperă Sufletul Transilvaniei. 

Săptămâna obiceiurilor tradiționale 

Turiştii pot descoperi tradiții săseşti, care în cele mai multe locuri sunt pe cale de dispariție, în perioada 22‐9 iunie. Zece evenimente dedicate obiceiurilor populare săseşti vor avea loc în mai multe localități din județele Sibiu, Braşov şi Mureş timp de o săptămână. 

Turul ciclist la bisericile fortificate din Transilvania, patronat de Cristian Ţopescu 

În plus, în sezonul turistic de anul acesta debutează şi un un eveniment care doreste sa combine sportul cu sfera culturală. Este vorba de un tur ciclist intitulat No NO STRESS Bike&Like şi care este patronat de ambasadorul bisericilor fortificate, Cristian Topescu. 

“Anul acesta se lansează primul tur ciclist al Bisericilor Fortificate, care se numeşte No NO STRESS Bike&Like sub patronajul domnului Cristian Ţopescu, ambasadorul bisericilor fortificate. Acest tur preconizează să aibe 400 de participanţi şi vreo 1000 de susţinători. Turul este făcut în aşa măsură încât, de la etapă la etapă mergi la altă biserică fortificată, la alt obiectiv, unde sunt programate mici programe culturale, ghidaje turistice special şi concerte de orgă. Aşa combinăm partea sportivă cu cea culturală, şi informaţia aceasta sigur se va răspândi”, a spus Ştefan Cosoroabă.

Turul ciclist are loc în perioada 11-13 iulie 2014 în zona Sibiu si se adresează atât sportivilor din România, cât și din străinătate.

Proiectului turistic “Descoperă Sufletul Transilvaniei” va dura pana pe 31 octombrie, Ziua Reformei lui Martin Luther. În sezonul turistic 2013 s‐au înregistrat aproximativ 250.000 de vizitatori în cele circa două sute de biserici fortificate, biserici și biserici medievale săsești din Transilvania. Cei mai mulți vizitatori au numărat Biserica Neagră din Brașov, Biserica din Deal din Sighișoara precum și bisericile fortificate din Prejmer, Hărman, Viscri și Biertan. Dar de interes sporit au beneficiat şi obiectivele din Cristian, Cisnădioara, Cisnădie, Mediaș, Cârța, Bistrița și Sebeș. Proiectul „Descoperă Sufletul Transilvaniei” nu vrea doar să prezinte obiecte de arhitectură și patrimoniu, ci dorește promovarea valorilor spirituale ale Transivaniei.

 

În  perioada  7‐11  aprilie  2014 s‐a  desfăşurat  la  Sibiu  workshop‐ul  dedicat  conservării  şi  promovării patrimoniului  cultural  săsesc  din  Transilvania.  Această  întâlnire  a  fost  organizată  de  Biroul  de Coordonare  Biserici  Fortificate  din  cadrul  Consistoriului  Superior  al  Bisericii  Evanghelice  C.A.  din România şi a fost finanţată de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. Workshop-ul, la care au participat colaboratorii Biroului de Coordonare  şi trei consultanţi externi, s‐a concentrat pe valorificarea peisajului cultural al bisericilor fortificate, pe creşterea vizibilităţii acestor monumente la nivel internaţional şi pe întărirea schimburilor culturale transatlantice.   

 

spot_img
Ultimele știri

Un gigant indian al cafelei intră în România: Vidya Herbs preia Nordexim și își deschide prima bază europeană

Grupul indian Vidya Herbs, unul dintre cei mai mari producători și exportatori de cafea din India, intră oficial pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect