12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

2014 – un an plin de evenimente pentru Muzeul Astra

Cele mai citite

Peste 150 de profesionişti, angajaţi ai Muzeului Astra au lucrat cu spor la proiectele şi evenimentele organizate de Complexul Muzeal Astra în anul 2014.
Astfel, în 2014, C.N.M. ASTRA a organizat 17 expoziţii permanente, temporare şi itinerante. Au fost puse în scenă nu mai puţin de 6 conferinţe, simpozioane, sesiuni de comunicare şi workshopuri culturale, Muzeul ASTRA fiind prezent şi premiat la evenimente internaţionale de marcă. Menţionăm Conferinţa Internaţională ,,Meşteşuguri tradiţionale – trecut, prezent, viitor”, Gabrovo, Bulgaria şi Simpozionul internaţional de ceramică, ediţia a 47-a, Germania.
În cadrul programului C.N.M. ASTRA ,,Tezaure umane vii” au fost organizate 8 evenimente interactive – festivaluri, târguri tradiţionale, şcoli de vară, etc.
Muzeul Astra a excelat şi în segmentul de educaţie muzeală organizând ateliere practice şi interactive, contribuind şi la inaugurarea unei şcoli din Munţii Apuseni. La toate aceste acţiuni au participat peste 2000 de elevi.
Unul din cele mai importante evenimente organizate de Astra Film a fost Astra Film Festival, eveniment care a strâns peste 60.000 de spectatori.

spot_img
Ultimele știri

Lovitură în PSD: Un deputat pasul decisiv spre PNL și stârnește furie în partid

Deputatul social-democrat de Buzău, Petre Emanoil Neagu, fost președinte al Consiliului Județean, a participat la București la o ședință...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect