260 de elevi din cinci ţări vin la Olimpiada “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, de la Muzeul ASTRA

Cele mai citite

În perioada 25 – 29 iulie, Muzeul ASTRA găzduieşte cea de a XXIII-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.
Ediţia din acest an reuneşte 260 participanţi din țară, dar şi din străinătate, respectiv din Mexic, Bulgaria, China şi Republica Moldova.
Elevii înscrişi în concurs vor participa la diferite secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, dantelă cu suveica, împletit, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști.
Acest proiect cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 75.000 lei.
Proiectul se desfășoară în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Sibiancă de 80 de ani, dispărută de acasă

Polițiștii sibieni caută o femeie, în vârstă de 80 de ani care, în data de 11 iulie, a plecat...

Știri pe același subiect