50 de țări, într-un singur loc, prin expoziția Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu

spot_img
Cele mai citite

Timp de o săptămână, în Centrul de Informare Turistică din cadrul Pimăriei Sibiu vor putea fi descoperite 50 de țări din întreaga lume. Aici, duminică , 3 octombrie, la ora 12, se va deschide expoziția Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, ce va rămâne deschisă timp de o săptămână, și va avea loc premierea câștigătorilor. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, de luni până vineri, între orele 9 – 17, și sâmbăta și duminica în intervalul orar 9-13.
Evenimentul, aflat la cea de-a 22-a ediție, a adus tradiționalelesecțiuni „Open Color” ”Open Monochrome”, cărora li s-a adăugat categoria ”Photo Travel”. Conform organizatorilor, respectiv Fotoclubului ORIZONT și Casei de Cultură a Studenților Sibiu, prestigiosul juriu internațional a acordat medalii, menţiuni şi premii speciale pentru artiştii fotografi veniți din peste 50 de ţări.
Printre câştigători se numără şi cinci români, care şi-au adjudecat șapte premii. Între aceștia se numără orădenii Adela Rusu care a obținut medaliile de aur FIAP și bronz Orizont, Ovi D. Pop care a obținut Medalia de argint AAFR și sibianul Pușcaș Florian-Emil care a obținut mențiunile oferite de GPU (Global Photographic Union) și ISF (Image Sans Frontiere). Impresionante au fost și lucrările tânărului Pavel Silviu Preda, student la Universitatea de Vest din Timișoara, care a primit premiul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.
Potrivit organizatorilor, Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu rămâne merituos la cota maximă de cinci stele, ceea ce va menține Sibiul pe harta mondială a fotografiei de excelență artistică.
,,Artiști fototografi de pretutindeni au participat la ediția din acest an, pentru ca lucrările lor să continue drumul început în momentul captării. Sibiul face parte din circuitul cel mai râvnit al competițiilor internaționale datorită reputației pe care a dobândit-o de-a lungul deceniilor, motiv pentru care mii de fotografii de pe întregul mapamond poposesc aici, anual, în speranța recunoașterii lor estetice. Totul stă sub semnul eternei călătorii întru admirație. Iată de ce Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, ediția a 22-a, propune la secțiunea specială tocmai tema Photo Travel (fotografia de călătorie). Dincolo de orice restricții, acest gen fotografic își împlinește destinul de globe-trotter vizual, ajungând în fața dumneavoastră, a privitorilor”, au declarat organizatorii.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sute de mii de doze, doar 256.000 de vaccinați. De ce întârzie românii să se protejeze de gripă?

Doar 256.000 de români s-au vaccinat antigripal până la 11 octombrie, deși sezonul gripal se apropie, iar vaccinurile sunt...

Știri pe același subiect