Consiliul Județean Sibiu a publicat lista proiectelor selectate pentru finanțare pe Agenda Culturală din 2016. În total, 350 000 de lei au fost împărțiți către 67 de evenimente declarate eligibile.
Cei mai mulți bani, 25.000 de lei, sunt direcționați către ASTRA Film Festival, ce va fi organizat în perioada 17-23 octombrie. 20.000 de lei au fost propuși pentru cofinanțarea manifestărilor culturale inititulate „230 de ani de Învățământ Teologic Ortodox la Sibiu. Rolul Educației Religoase pentru Societatea Contemporană”, organizate de Asociația Andrei Șaguna a Absolvenților Facultății de Teologie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, iar alte două proiecte au fost finanțate cu câte 15.000 de lei de fiecare: Festivalul Internațional de Teatru, organizat de Teatrul „Radu Stanca” Sibiu și proiectul „Să susținem performanța în învățământul preuniversitar sibian”, organizat de Inspectoratul Școlar Sibiu. Asociația ASTRA va mai primi 10.000 de lei pentru organizarea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, iar Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu pentru Gazeta Telegraful Român. Celelalte proiecte au primit sume mai mici, cea mai mică finanțare fiind de 2.000 de lei.









