În perioada 30-31 mai 2013 s-a desfăşurat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu cea de-a III-a ediţie a competiţiei „Şcoala MaST-Top”. Competiţia este organizată în cadrul proiectului POSDRU/85/1.1/S/58914 – MaST NETWORKING, Calitate în Dezvoltarea Competenţelor Cheie de Matematică, Ştiinţe şi Tehnologii, Inspectoratul fiind partener în acest proiect.
La ediţia din acest an, din cele 20 de şcoli şi licee participante au fost declarate câştigătoare 7 şcoli gimnaziale şi 3 licee. Acestea au primit pe lângă titlul de „Scoala MaST – TOP”, diplome de excelenţă şi un premiu constând într-o trusă MaST având componentele necesare activităţii practice desfăşurate la orele de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică şi educaţie tehnologică. La nivelul fiecărei şcoli înscrise în competiţie au fost constituite unul sau două ateliere de inovare şi creativitate MaST. Un atelier este format din director, director adjunct sau profesor metodist, dintr-un responsabil comisie metodică, 2 – 3 profesori cu specializarea în domeniul MaST şi un număr maxim de 10 elevi.
Competiţia constă în prezentarea, în cadrul unei expoziţii, a rezultatelor proiectelor pe care elevii le-au realizat în domeniul matematicii, ştiintelor, informaticii şi educaţiei tehnologice. Proiectele MaST pot aborda orice tematică, cu condiţia ca echipa să demonstreze că a fost necesară utilizarea mai multor discipline din aria MaST, adică din matematică, fizică, chimie, biologie, informatică şi educaţie tehnologică. Competiţia de proiecte MaST se adresează elevilor din şcolile generale şi din licee, fapt pentru care există două secţiuni adresate celor două categorii de vârstă.
Câştigătorii Competiţiei Şcoala MAST-TOP
31.05.2013 , ediţia a III-a 2013
Liceul Tehnologic de Construcţii şi Arhitectură “Carol I” Sibiu
Liceul Teoretic ”Gustav. Gundish” Cisnadie
Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Sibiu
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII Cîrţişoara
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII Turnu Roşu
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII Sura Mică
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII nr.2 Cisnădie
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII Apoldu de Jos
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII Sadu
Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaş” Sălişte – nivel gimnazial
În competiţie s-au înscris
1. Şcoala gimnazială Apoldu de Jos
2. Şcoala gimnazială Turnu Roşu
3. Şcoala gimnazială nr. 2 Cisnădie
4. Şcoala gimnazială Şeica Mică
5. Liceul Teoretic Dumbrăveni
6. Şcoală gimnazială Birghiş
7. Şcoala gimnazială Nocrich
8. Şcoala gimnazială Dârlos
9. Liceul Economic „I. Lupaş
10. Şcoala gimnazială Sălişte
11. Liceul Teoretic „G.Gundish” Cisnădie
12. Liceul Teoretic „Gh. Lazăr” Avrig
13. Liceul Tehnologic Automecanica Mediaş
14. Şcoala gimnazială Tilişca
15. Şcoala gimnazială Racoviţa
16. Şcoala gimnazială Şura Mică
17. Şcoala gimnazială Sadu
18. Şcoala gimnazială Cârţişoara
19. Liceul Tehnologic Construcţii şi Arhitectură „Carol I” Sibiu
20. Liceul tehnologic „Henri Coandă” Sibiu




