Sibiul va avea o „alee a celebrităţilor” în Parcul Cetăţii

Cele mai citite

Sibiul este singurul oraş din lume unde personalităţile din lumea teatrului vor primi stele pe o alee a celebrităţilor, în stilul modelului holyoodian de premiere a starurilor din cinematografie.

 

Prin proiectul intitulat Sibiu Walk of Fame, iniţiat de Teatrul Radu Stanca şi Primăria Sibiu, în Parcul Cetăţii se va realiza o alee pe care se vor regăsi „stele” cu numele unor personalităţi culturale de referinţă pentru Sibiu. 

Aleea va fi inaugurată în timpul Festivalului Internaţional de Teatru, în 15 iunie, iar primii care vor primi o stea pe această alee sunt Ariane Mnouchkine – regizor, Eugenio Barba – regizor, Sasha Waltz – coregraf, Silviu Purcărete – regizor, Declan Donnellan – regizor, George Banu – om de teatru şi Nakamura Kanzaburo XVII – actor Kabuki.

Iniţiatorii îşi doresc ca noua alee să devină în timp o atracţie turistică şi un reper pentru cei care doresc să cunoască numele celor care au adus o contribuţie importantă în viaţa culturală a oraşului. 

 

spot_img
Ultimele știri

24 de tineri sunt invitați să redescopere Sibiul prin fotografie și artă

Asociația OMIE lansează Urban Layers, un proiect cultural care îi invită pe tinerii din Sibiu să descopere spațiul urban prin fotografie,...

Știri pe același subiect