9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Spectacol-eveniment la Gong: „Ochii mamei”, o explorare a relației dintre mamă și fiu

Cele mai citite

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 19 noiembrie, de la ora 19:00, spectacolul invitat „Ochii mamei” cu Vlad Ionuț Popescu.

Intrarea publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul „Ochii mamei”, dramatizare după romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac, explorează relația dintre un fiu și mama sa, pe parcursul ultimelor luni din viața acesteia.

Boala mamei și așteptarea morții declanșează un flux neașteptat de amintiri reprimate, cuvinte nespuse și revelații transformatoare.

Publicitate

Împreună, cei doi trăiesc o viață întreagă înghesuită într-o singură vară. Pentru prima dată, Aleksy își privește mama drept în ochi.

Cu furie și cu tandrețe, Aleksy își privește mama și descoperă firele invizibile care ne leagă, în moduri nebănuite, de cei care nu mai sunt alături de noi.

Dramatizarea: Tania Drăghici și Vlad Ionuț Popescu; Consultantă dramatizare: Mihaela Michailov; Regia: Tania Drăghici; Distribuția: Vlad Ionuț Popescu; Scenografia: Maria Constantin; Coregrafia: Iulia Lupașcu; Compoziția muzicală: Ramona Niculae; Ilustrația muzicală: Darius Corneci; Universul sonor: Robert Găgeată; Teatrolog asociat: Daria Ancuța; Psihiatră asociată/Asistentă regie: Andra Sultan; PR și comunciare: Anna Aroș, Larisa Popa; Producător: Viorel Cojanu

„Ochii mamei e un spectacol care propune oamenilor să se lase pradă emoțiilor în asemenea măsură încât totul poate deveni comic.

Tragedie plus timp egal comedie, iar noi uităm de multe ori că timpul umple orice gol pe care o întâmplare nefericită ni-l creează, cu toate că uneori, prin golul respectiv mai șuieră vântul și mai permite ploii să dea navală în casă”, a declarat actorul Vlad Ionuț Popescu.

„Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro.

Vă rugăm să specificați numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.

Evenimentul are o durată de aproximativ 1h35min și nu este recomandat celor cu vârsta sub 14 ani. Spectacolul „Ochii mamei” face parte din proiectul „COLIZIUNI. Vara în care mama avea ochii verzi”, inițiat și organizat de Asociația Culturală Replika și cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național – AFCN”, a transmis Teatrul Gong.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Mai multe străzi din Săliște rămân fără apă. Se racordează noua rețea de distribuție

Articol de Daniela ArnăutuLocuitorii mai multor străzi din orașul Săliște sunt informați că miercuri, 12 noiembrie 2025, vor rămâne...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect