15.2 C
Sibiu
vineri, mai 17, 2024

Spectacolele de teatru și concertele cu public, anulate. Instituțiile sibiene rămân conectate online

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Municipiul Sibiu a depășit rata de incidență COVID de 3/ mia de locuitori, astfel că a intrat în scenariul roșu. În consecință, activitățile cu publicul din cadrul instituțiilor de cultură au fost suspendate, până în 6 noiembrie, prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu. Astfel, mari instituții culturale din Sibiu și-au închis porțile pentru public, dar le păstrează, însă, deschise prin mediul online.

Chiriac, directorul TNRS: „Am respectat cu strictețe toate recomandările autorităților”
De exemplu, în perioada în care municipiul Sibiu este în scenariu roșu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a mutat activitatea de spectacole online pe TNRS – „Scena Digitală”.
Toate biletele cumpărate pentru spectacolele programate la TNRS – Sala Mare, evenimente a căror dată de desfășurare ar intra sub incidența noilor măsuri impuse de scenariul roșu, rămân valabile pentru reprezentații viitoare, din anul 2020 sau din anul 2021, ale acelorași spectacole sau pot fi folosite pentru vizionarea online a oricăror altor manifestări programate pe TNRS – „Scena Digitală”.
De altfel, spectatorii care vor dori să vizioneze online un spectacol, în baza unui bilet cumpărat pentru o reprezentație offline, pot face acest lucru solicitând un cod de vizionare la adresa de mail ticketing@sibfest.ro.
„Parte dintre spectacolele noastre au deja o versiune video, produsă în anul 2020, în condiții de calitate high definition a sunetului și imaginii și astfel vor putea fi vizionate de spectatorii noștri pe TNRS – „Scena Digitală”. Mă refer aici la producțiile „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr., „LIVE”, regia Bobi Pricop, „Moroi”, regia Alexandru Dabija, „Opinia Publică”, regia Theodor-Cristian Popescu, „Maternal”, regia Radu Nica, „Felii”, regia Lia Bugnar, „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu. Încă din luna martie, o prioritate pentru noi a fost și este aducerea în „Scena Digitală” a cât mai multor producții TNRS, pentru ca, astfel, publicul nostru să se poată bucura de teatru și acasă. Teatrul Național „Radu Stanca” a tratat cu maximă responsabilitate relația cu spectatorii, în toată această perioadă de la debutul pandemiei până la revenirea pe scenă din luna august: am jucat, deși legea nu ne-a impus acest lucru, cu o capacitate de doar 25% din efectivul total de locuri, respectiv cu doar 80 de spectatori în sală, și am respectat cu strictețe toate recomandările autorităților. Pe perioada scenariului roșu ne vom vedea cu spectatorii noștri online și, imediat ce va fi posibil, ne vom revedea la Sala Mare”, a
declarat Constantin Chiriac, director general al TNRS.
În ceea ce privește spectatorii care doresc returnarea contravalorii biletelor cumpărate, ei pot face acest lucru în Agenția Teatrală, pentru biletele cumpărate din agenție, sau online, prin transmiterea unui email pe adresa ticketing @ sibfest.ro cu subiectul „Returnare contravaloare bilet”, pentru biletele cumpărate online – indiferent de platforma de unde au fost achiziționate.
Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”: „Fără implicare, teatrul dispare!”
Teatrul „Gong” a anulat toate evenimentele programate în perioada 23 octombrie – 6 noiembrie.
„Fără implicare, teatrul dispare! Am aplicat toate măsurile recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii noului coronavirus și am avut grijă să implementăm chiar și un set de reguli suplimentare la nivel instituțional. E important să înțelegem că depinde de fiecare dintre noi să avem grijă unii de alții pentru a ne revedea cu zâmbetul pe buze cât mai curând. Salutăm deciziile autorităților și avem încredere că acestea sunt luate în beneficiul tuturor!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Biletele cumpărate pentru evenimentele acum anulate nu vor putea fi folosite pentru alte reprezentații. Contravaloarea acestora va fi returnată automat în contul din care s-a făcut plata. În cazul în care o rambursare nu se va procesa cu succes în acest interval, spectatorii trebuie să sune la numărul 0269.211.349, pentru a soluționa eventualele erori în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, au fost blocate de la vânzare toate evenimentele programate până la finalul anului.
Teatrul „Gong” transmite, în această perioadă, spectacole online. De exemplu, weekendul trecut, cei interesați de „Aventurile lui Pinocchio” au putut urmări povestea marionetei lui Geppetto online, pe pagina de Facebook a instituției.
Balerinii au anulat spectacolul din 5 noiembrie
Teatrul de Balet Sibiu a anulat spectacolul ce urma să aibă loc în 5 noiembrie.
„Ca urmare a creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, spectacolul „Barococo Party” programat pentru data de 5 noiembrie se amână până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, este anunțul conducerii Teatrului de Balet Sibiu.
Banii pe biletele achiziționate for fi restituiți în conturile din care s-au făcut plățile, au mai anunțat aceștia.
Filarmonica de Stat Sibiu rămâne online
Și Filarmonica de Stat Sibiu este nevoită să ia o pauză de la întâlnirile cu publicul.
Evenimentele din cadrul proiectului „Stațiunea muzicală Brukenthal” vor putea fi urmărite, în schimb, în mediul online.
„Nu pentru că au scăzut temperaturile, ci pentru că ne dorim să ne revedem sănnătoși și cât mai repede, respectând măsurile impuse de autoriăți. Însă despărțirea nu este totală. Vom fi alături, online, pe site-ul oficial, pe paginile noastre de Facebook și Instagram, pe canalul de Youtube și, desigur, prin intermediul aplicației Filarmonica Sibiu App. Vom difuza zilnic o selecție a celor mai importante evenimente muzicale pe care le-am organizat în lunile trecute, prefațate de expoziții foto virtuale cu imagini surprinse din fiecare concert”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Cinematografele, închise: „Siguranța și sănătatea membrilor comunității este importantă”
Cinematografele au fost, de asemenea, închise în Sibiu. Cinema Arta, CineGOLD și cinematograful deschis în incinta Shopping City Sibiu și-au întrerupt activitatea.
„Siguranța și sănătatea membrilor comunității este importantă. Astfel, am adoptat măsurile esențiale de prevenție COVID-19. Începând cu data de 24.10.2020, până la noi ordine și reglementări oficiale, CineGOLD suspendă activitățile cultural-artistice”, au transmis reprezentanții CineGOLD Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Părinții elevilor unei clase pregătitoare de la Școala nr. 21 reclamă un comportament total neadecvat al învățătoarei

Părinții copilașilor de la Clasa Pregătitoare A a Școlii Gimnaziale Nr. 21 Sibiu sunt total nemulțumiți de comportamentul învățătoarei....

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect