Spovedania de Paşte – între focul iadului şi nădejdea mântuirii

A devenit deja o tradiţie ca în săptămânile premergătoare Paştelui, tot românul, cu mic, cu mare, să meargă la biserică pentru a se spovedi. Preoţii avertizează însă că acest gest a ajuns să fie perceput de multă lume drept o formalitate, lucru care face ca spovedania să nu îşi îndeplinească rolul său mântuitor pentru suflet. Prin urmare, mersul la spovedit nu trebuie înscris în sfera unei rutine lipsite de căinţa şi dorinţa de îndreptare a păcatelor, ci este nevoie să tratăm această taină cu toată seriozitatea, să reflectăm la greşelile pe care le facem zi de zi, iar când ajungem în faţa duhovnicului să fim cât mai sinceri. Iată ce recomandări au preoţii sibieni pentru ca spovedania dinaintea Paştelui să îşi îndeplinească rolul mântuitor pentru creştini.
Pr. conf. univ. dr. Irimie Marga:

„Cea mai frumoasă definiţie a Spovedaniei am găsit-o la Părintele Arsenie Boca, definiţie scrisă în pictura bisericii de la Drăgănescu, şi care sună în felul următor: «Taina Pocăinţei este lucrarea sfântă prin care puterea lui Dumnezeu, dată preoţilor, şterge biruinţele diavolului asupra omului». Într-adevăr, prin Spovedanie căutăm să ne eliberăm de păcate, de ispitele diavolului asupra noastră, pentru a ajunge la Sf. Împărtăşanie. Păcatele ne rup de Biserică şi de comuniunea cu ceilalţi credincioşi, de aceea avem nevoie de Spovedanie şi Împărtăşire ca, prin ele, să ne reintegrăm în Biserică, refăcând comuniunea pierdută cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.
Atunci când noi – preoţi sau mireni – ajungem în faţa duhovnicului, trebuie să ne examinăm conştiinţa, de la ultima Spovedanie, prin cel puţin trei întrebări: 1) Care este relaţia mea cu Dumnezeu? (credinţa, rugăciunea, postul, mersul la Biserică); 2) Care este relaţia mea cu semenii? (fapte bune sau rele, împăcarea, iertarea, comportamentul meu în familie şi în societate); 3) Care este relaţia mea cu mine însumi/însămi? (mulţumirea sufletească, păcatele trupeşti, înfrânarea, curăţia).
Cu răspunsul la aceste întrebări trebuie să mergem în scaunul mărturisirii, ca în faţa lui Hristos. Duhovnicului trebuie să-i spunem tot ce ne doare, nu pentru el (nu este curios!), ci pentru uşurarea şi eliberarea noastră sufletească. Nu trebuie să aşteptăm ca duhovnicul să ne tragă de limbă, ci noi trebuie să strigăm după ajutor. Răspunsul trebuie să vină plin de iubirea lui Hristos. Unui preot trebuie să-i placă să spovedească şi să împărtăşească, altfel este ca un pinguin pus să trăiască în deşert. Pe noi, preoţii, ne-a pus Dumnezeu să-i câştigăm pe oameni pentru Împărăţia Cerurilor, iar credincioşii simt cu putere sinceritatea lucrării noastre. Îndrăzniţi, Hristos a biruit lumea şi păcatele ei! Iar îndrăzneala maximă este împărtăşirea noastră cât mai des cu Sfintele Taine”.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………

Pr. Cătălin Dumitrean:

„Spovedania în timpul postului e bine să se facă din suflet și nu doar ca un obicei sau ca o formalitate. Fiecare credincios să se spovedească la același duhovnic, căutând preotul cu care poate sta mai mult de vorbă. Duhovnicia implică și psihologia, avantajul fiind acela că oferă în plus iertarea păcatelor și har, ceea ce un psiholog nu are de unde oferi. Dar, să precizăm, harul, adică energia divină cu care se dezleagă păcatele, vine de la Dumnezeu și nu este meritul unui preot. Este dar din dar. De asemenea, cel ce se spovedește trebuie să fie sincer și să nu-i fie rușine a-și recunoaște vinovățiile. Spovedania este și un exercițiu de demnitate omenească. Mărturisești păcatele pentru că ți le vezi în tine și ai curajul răspunderii. La Duhovnic să te duci pregătit. Stai câteva zile înainte și meditează la propriile patimi. Fiecare om are mulțime de păcate, dar patimile (băutura, desfrânarea, fumatul) sunt cele mai parșive, pentru că omul de obicei nu dorește sincer să renunțe la ele. Dar, paradoxal, el totuși se spovedește de ele. Ori, în mod normal trebuie să le vezi ca dușmanii propriei tale vieți și sănătăți. Deci, să te duci la duhovnic ca la medic. La spovedanie, să îl lași și pe preot să-ți vorbească. Prin el, atunci, ți se adresează chiar Duhul Sfânt. Nu vorbi doar tu, ci roagă-te de duhovnic să-ți ofere leacuri contra păcatelor. Nu te spovedi în ultimele zile ale postului când duhovnicii sunt foarte aglomerați de alte probleme, legate de săvârșirea cultului. Mergi din timp la biserică și fii foarte atent cu tot ceea ce spui. Nu te rușina să spui păcatele și nu le ascunde. Fericirea depinde numai și numai de tine, la fel și mântuirea. La Judecata sufletului, la patruzeci de zile după moarte, nu vor fi imputate păcatele spovedite și iertate de duhovnic. Aceasta înseamnă un mare avantaj pentru fericirea veșnică”.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Pr. Ioan Lupu:

„Ne apropiem de Slăvitul praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, dar și de sfârșitul acestui drum de urcuș duhovnicesc. Știm că, încă dinaintea postului, am fost chemați de către Hristos Domnul, prin Pilda Fiului Risipitor, să ieșim din starea de păcat și să alergăm spre Dumnezeu reunoscându-ne greșeala. Învierea Domnului trebuie să ne găsească având în primul rând «casa» sufletului curată. Sufletul îl curățim prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Poate nu am reușit să ne curățim sufletul până acum dar, în zilele care au mai rămas din acest post, să alergăm la scaunul spovedaniei. Dacă totuși nu am reușit să ne spovedim de mai multe ori în acest post, cel puţin spovedania pe care o să o facem în aceste zile să nu fie o spovedanie pe grabă, ca şi când ar trebui să bifăm ceva. Dumnezeu ne vrea sinceri, dar să ne şi asumăm greşelile făcute. Când venim să mărturisim păcatele făcute, să nu venim cu ruşine, că vrăjmaşul diavol, atunci când păcătuim, ne ia ruşinea şi când venim să le mărturisim, ne dă ruşine ca să nu le mărturisim pe toate. Căci se spune «iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea». Atunci când venim să luăm iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos prin Sfânta Taină a Spovedaniei, trebuie ca noi mai întâi să iertăm celor ce ne-au greşit «şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri». Spovedania făcută fiind în ceartă şi având ură faţă de semenul nostru nu este primită înaintea lui Dumnzeu. Dacă vom face o spovedanie sinceră, fără ruşine, fără să ne grăbim, împăcaţi cu semenii noştri, având căinţă pentru păcatele făcute şi cu hotărârea de a nu le mai face, cu siguraţă că Dumnezeu ne va ierta şi ne va învrednici ,«fără osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri‘»”.
…………………………………………………………………………………………………………………….

Pr. Ioan Ciprian Cândea:

„A merge la Spovedanie în postul Paştelui înseamnă să vrei să te vezi pe tine aşa cum eşti. În faţa lui Dumnezeu nu are niciun sens să vrei să epatezi, căci Dumnezeu te iubeşte pentru ceea ce eşti tu, nu pentru ceea ce vrei să arăţi. Poate a veni la spovedanie azi înseamnă tocmai a rupe şirul obositor şi depresiv, pentru unii, de a lupta să fim mereu în faţă, mereu ca alţii, mereu cu targeturi înalte. Dar ce înseamnă o spovedanie bună sau eficientă? Spovedania diferă de o simplă discuţie. Cel care se spovedeşte spune elementul central al gândului sau al păcatului care îl tulbură, însă fără a detalia în nenumărate nuanţe, ci trăind o părere de rău reală. Părintele Arsenie Boca spunea: «Ajunge să-ţi aduci aminte o dată de păcatele tale, le-ai trecut o dată prin mintea ta, apoi uită-le!». Toate păcatele spovedite sunt iertate de către Dumnezeu prin duhovnic. Ele nu mai sunt proprii acelei persoane, de aceea trebuie uitate și nerepetate. Unele se vor repeta, însă de la o Spovedanie la alta trebuie să se vadă o evoluţie în plan spiritual. Cel ce se spovedeşte trebuie să creadă din tot sufletul său că Dumnezeu poate ierta orice păcat. Pe de altă parte, credincioşii trebuie să înveţe să depăşească «pragul ruşinii». Din acest punct de vedere, nu trebuie ascuns niciun păcat sau patimă, oricât de greu sau jenant ar fi. În plus, trebuie ştiut că secretul Spovedaniei nu se divulgă. În acest sens, părintele Stăniloae spunea că «preotul nu va râde vreodată de slăbiciunile credinciosului, nu le va divulga şi nici nu-şi va manifesta surprinderea ascultând cele mai grele abateri ale lui».­­­­
Spovedania trebuie pregătită, iar pentru aceasta e nevoie să ne luăm momente de reflecţie, nu de înşirare contabilă a unor fapte. Practic, cel care ajunge să cunoască cauza greşelilor sale va avea puterea să nu le mai repete, ajutat şi de harul lui Dumnezeu. Este vital să ne analizăm profund, fără superficialitate, fără comparaţie cu păcatele grele ale altora, fără să subestimăm puterea aşa-ziselor păcate mici, păcate ce pot zdruncina în timp centrul fiinţei umane. Sfaturile primite la spovedanie, odată cu iertarea greşelilor, sunt elemente ce ne pot ajuta să ne regăsim liniştea şi bucuria, stări sufleteşti parcă tot mai diluate în vremurile noastre. Trebuie să ţinem însă cont de faptul că sfaturile primite sunt personale, ni se potrivesc firii şi fiinţei noastre, de aceea nu e indicat să le redistribuim altora la rândul nostru pentru că e posibil să nu funcţioneze sau chiar să destabilizeze emoţional alte persoane. Să îndrăznim deci să gustăm pacea, cu toţii suntem însetaţi după ea. Să mergem la spovedit nu la întâmplare, nu din inerţie, nu doar tradiţional, ci profund conştienţi că Dumnezeu ne aşteaptă, nu ne judecă, ci vrea să ne vindece. Gustaţi şi vedeţi, că e bun Domnul!”