Atmosfera dinaintea Paștelui îi duce pe cei mai mulți dintre noi cu gândul la copilărie. Ana Neamțu este absolventă a Universității Lucian Blaga din Sibiu, a specializării Studiul Patrimoniului și Managementul Bunurilor Culturale și custodele sălii expoziționale a muzeului ASTRA. Cu ea am discutat despre tradițiile de Paști specifice zonei Sibiului.
„M-am apucat de studiul patrimoniului influențată de dorul celor 11 ani petrecuți în afara țării”
Ana Neamțu s-a născut în satul Broșteni, comuna Păuca, județul Sibiu. Vorbește cu drag despre satul ei de baștină. O întreb de unde i-a venit dragostea pentru patrimoniu. „La mine etapele vieții au fost mai diferite”, îmi mărturisește Ana. Nu a putut termina un liceu „la vremea lui!”, cum se zice, deoarece a crescut într-o familie numeroasă, cu opt frați. „Pe atunci, ca să faci liceul, trebuia să stai la gazdă, iar părinții mei nu-și permiteau să mă țină la liceu”. Așa că a studiat la o școală profesională, unde cazarea și masa erau asigurate de instituție.
A urmat profesionala din cadrul Liceul Textil 7 Noiembrie. După studiile profesionale, s-a angajat la fabrica de textile Steaua. Apoi s-a căsătorit, a făcut un copil și a muncit 11 ani în Spania. „Abia când m-am întors din Spania m-am gândit la mine, la sufletul meu. Nu eram împăcată că nu am terminat un liceu. În 2015 am început să urmez seralul, timp de trei ani, l-am absolvit, iar în 2018 m-am înscris la facultate, la Studiul Patrimoniului și Managementul Bunurilor Culturale.
Aveam 44 de ani. Apoi am urmat și masterul în același domeniu. M-am apucat de studiul patrimoniului influențată de dorul celor 11 ani petrecuți în afara țării. După absolvire, am ajuns la muzeu. Vin cu drag la lucru, nu simt că muncesc și le spun tuturor că niciodată nu e târziu să începi o facultate”, îmi spune entuziasmată Ana.
Florii cu crenguțe de salcie sfințite
„Paștele mi se pare o să o sărbătoare sobră, tainică, solemnă. Nu pot găsi acum un cuvânt potrivit pentru a o descrie, în special Săptămâna Mare. Spre deosebire de Crăciun, care este o sărbătoare mai veselă. De mică îmi era puțin frică, deoarece mama îmi spunea că în Săptămâna Mare nu aveam voie să râdem atât de mult, să ascultăm muzică, trebuia să urmăm o anumită conduită.
Nu a fost mama atât de strictă în ceea ce privește mâncarea de post, deși în Miercurea și Vinerea Mare încerca să ne facă să postim, eram și mulți frați”, îmi povestește sibianca. Săptămâna Mare este precedată de Florii, când, îmi povestește Ana, erau sfințite crenguțe de salcie și duse la morminte. Uneori mânca și pește, când se găsea, așa cum era perioada comunistă.
Rânduiala din Săptămâna Mare
„În săptămâna Mare, mergeam la spovedit”, își amintește sibianca. Baza mâncărurilor de post era tocana de cartofi și fasolea frecată, împreună cu pâinea de casă moale și murăturile puse de cu toamnă”, îmi spune Ana. Iar ca importanță deosebită era Vinerea Mare. „Eram obligați, aproape, ca să mergem împreună cu mama la «Înconjuratul bisericii». De trei ori mergeam în jurul bisericii cu lumânarea aprinsă.
Apoi, tot cu lumânarea aprinsă mergeam la mormintele celor apropiați și pe urmă acasă, unde o stingeam în făina cernută din care se făcea pâinea de a doua zi. Tot în Vinerea Mare nu aveam voie să coasem, să spălăm, să facem mare lucru, să folosim oțetul. Trebuia să stăm pe lângă casă în rugăciune”, spune Ana.
Preparatele de Înviere
„Mielul, din ce știu eu, semnifică jerfa adusă Mântuitorului ”, zice sibianca. Mielul se tăia sâmbăta în Broșteni. Ca preparate pentru Paști familia Anei avea pe masă ciorbă de miel, friptură de miel, drob, cozonac, piureul de cartofi. Ouăle dacă nu se vopseu în Joia Mare, se vopseau Sâmbăta, folosind coji de ceapă. „Mama mea fierbea cojile de ceapă, apoi punea ouăle într-un ciorap împreună cu frunze de pătrunjel, mărar, trifoi și pe urmă le scufunda în lichidul fiert”.
„Ținuta” de Paști
„Când eram copil se mergea la ora trei noaptea la Înviere. Acum văd că enoriașii merg după ora 12. În acea noapte aveam un simțământ înălțător. Acea sobrietate din timpul săptămânii se făcea lumină, era o adevărată bucurie. Mergeam cu ou de acasă și îl lăsam la biserică. La noi nu se obișnuiește să se sfințească bucatele, ca în alte zone. În prima zi a Paștelui nu aveam voie să ne îmbrăcăm așa de elegant, pentru că lumea nu își revenea din șocul Învierii, și stăteam în familie. Dacă aș putea spune într-un cuvânt ce înseamană prima zi de Paști, ar fi familie”, mărturisește Ana.
„Atâta timp când ești tânăr, chiar până la 40 de ani, ai impresia că totul depinde de tine”
„Atâta timp când ești tânăr, chiar până la 40 de ani, ai impresia că totul depinde de tine, că poți să muți un munte cu umărul. După 40 de ani, trecând prin anumite etape ale vieții, începi să gândești altfel, să te maturizezi, să devii mai înțelept. Începi să îți dai seama că nu depinde nimic de tine, ci că ești ghidat de cel de Sus”, mărturisește sibianca.
