2.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 14, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Scriitorul Ștefan Vișan, premiat de Asociația Cartea Recordurilor pentru cele 1000 de „cărți antidrog” donate școlilor din România

Publicitate

Cele mai citite

Are 88 de ani. Și o încântătoare poftă de viață. Ancorat în provocările ce decimează tot mai mult societatea modernă încă de la vârste fragede, Ștefan Vișan a scris un roman manifest împotriva consumului de drog. Apoi l-a distribuit gratuit, într-un tiraj de 1000 exemplare, prin intermediul Inspectoratelor Școlare Județene, în zece zone ale țării.

Inițiativa i-a determinat pe cei de la Asociația Cartea Recordurilor România să îi omologheze efortul, nominalizându-l la categoria „cel mai mare număr de cărți donate de către un autor”.

Împreună cu Prof. Marius Novac, Inspector Școlar General Sibiu

E autorul a peste 20 de cărți publicate

Ștefan Vișan este un prolific scriitor sibian. Și-a descoperit pasiunea pentru buchisirea literelor la momentul în care alții se lasă de scris. Adică la 65 de ani, odată cu trecerea în rezervă din activitatea militară. Și-a cumpărat o casă „la țară”, la Hașag. Destinul a făcut ca locuința achiziționată să fie tocmai cea în care s-a născut și a crescut scriitorul Aron Cotruș.

De altfel, Ștefan Vișan crede că acest detaliu e, de fapt, cel ce l-a făcut să ajungă el însuși să scrie. „Într-o noapte, am avut un vis, ca și cum cineva mă întreabă: Dar tu ce faci cu tot ce ai adunat într-o viață întreagă? Și atunci am încercat să văd dacă aș putea avea talent să scriu”, mărturisește Ștefan Vișan. Îi apare, astfel, primul roman. Apoi următorul, și următorul… La acest moment, are în palmares 17 romane publicate, două piese de teatru, un volum de nuvele, două volume de publicistică și peste 100 de materiale diverse.

Ștefan Vișan e vicepreședinte al Cenaclului „Radu Theodoru”, membru al Ligii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Militari și membru al cenaclului umoristic „Nicolae Olahus” din Sibiu.

Dintre cărțile publicate, amintim: „Legământul dragostei”, „Soartă”, „Dincolo de nori”, „Panciu Matei”, „Lebăda albă”, „Părul din Buduștău”. A mai publicat: „Lambda”, „Glasul sângeului”, „Pribegii”, „O clipă de eternitate”, „Aș vrea să iert”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: După Spania, inundațiile au făcut prăpăd și în Italia

Italia se confruntă cu inundații puternice, iar cele mai mari probleme sunt în Catania, unde mașinile au fost luate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect