12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Sunt şanse ca Ministerul Educaţiei să-şi plătească restanţele pentru transportul şcolar

Cele mai citite

S-au adunat deja luni bune de când Ministerul Educaţiei nu a mai decontat abonamente de transport pentru elevii din mai multe judeţe din ţară. La Sibiu aceşti bani nu s-au mai primit din toamna anului trecut. Datoriile acumulate de minister sunt, în momentul de faţă, de milioane de lei. În acest context reprezentanţii ministerelor Educaţiei şi Finanţelor au stabilit deblocarea unei sume de 30 de milioane de lei pentru a acoperi o parte din aceste datorii acumulate în 2012 şi 2013.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia ministrul educaţiei Remus Pricopie a anunţat că va fi dată o Ordonanţă de Urgenţă pentru ca situaţia să fie rezolvată cât mai repede posibil. Ministrul a ţinut să menţioneze faptul că textul de lege este scris, urmează doar să fie dat la celelalte ministere pentru avizare. „Am avut ieri o discuţie la Ministerul de Finanţe pentru a debloca suma de 30 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 40% din datoriile de transport acumulate de anul trecut până acum“, a declarat acesta în cadrul conferinţei. De asemenea a precizat să că vor fi făcute schimbări cu privire la transpotul şcolar. „Vom înlocui abonamentul, care favorizează firmele de transport, cu o bursă suplimentară de transport, virată direct în contul elevului. Până atunci vom mai încerca să facem rost de bani pentru a mai acoperi din această datorie pe care o avem”, a declarat Remus Pricopie. 

spot_img
Ultimele știri

FOTO – De la jucării la inteligență artificială: grădinițele din Mediaș intră în era digitală

Două grădinițe din Mediaș fac un salt spectaculos spre educația viitorului, după o amplă investiție din fonduri europene care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect