-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibielul are tăbără de pictură

Cele mai citite

Localitatea Sibiel a găzduit, timp de 10 zile, în perioada 2 – 11 septembrie, Tabăra de Pictură Sibiel 2023, aflată la ediţia de debut. Tema taberei a fost una inedită şi dedicată peisajelor şi tradiţiilor locale din sat: „SIBIEL – Natură, Tradiție, Credință”.

Tema, extrem de generoasă, a taberei a oferit artiștilor libertate totală de exprimare. Anul acesta fiind prima ediție, tabăra a fost dedicată memoriei Sfântului Preot Mărturisitor Măcinic din Sibiel (care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), unul dintre Sfinții Apărători ai Ortodoxiei din Transilvania, și Preot Zosim Oancea (1911-2005), întemeietorul Muzeului de icoane pe sticlă, instituție care îi poartă astăzi numele.

„Iată că, la mai bine de două secole distanță, viața Sibielului, acest mic sat din Mărginimea Sibiului, a fost profund marcată de personalitatea și exemplul acestor adevărați martiri, luptători pentru credința și bunăstarea neamului. În colaborare cu organizatorii taberei s-a decis ca o parte dintre lucrări să se integreze obligatoriu în secțiunea de spiritualitate a temei, dedicată celor doi adevărați martiri ai ortodoxiei, restul fiind inspirate din peisajul și tradițiile Mărginimii Sibiului, ideea de bază fiind cea de Sărbătoare, Recunoștință. Excursia de documentare a constat în turul Mărginimii Sibiului, cu vizitarea muzeelor și bisericilor din Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana, Jina, Schitul Foltea, Tabăra de sculptură de la Poiana Soarelui și a oferit artiștilor numeroase motive de inspirație, emoții și informații prețioase, care stau la baza creațiilor lor din aceste zile.

Tabăra de Pictură „Sibiel 2023” este un eveniment cultural-artistic reușit, pe care dorim să-l perpetuăm an de an”, ne-a declarat curatorul taberei, Olimpia Coman-Sipeanu, în acelaşi timp artist plastic.

Organizatori au fost Primăria Orașului Săliște și Centrul Cultural „Nedeia Sibielului”, în cadrul unui proiect cultural derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Participanți au fost artiști plastici profesioniști din țară: Bulduș Flori – UAPR Cluj, Catrinu Margareta – UAPR Cluj, Coman-Sipeanu Marius – Sibiu, Coman-Sipeanu Olimpia – UAPR Sibiu, Giurgiu Antonela – UAPR Alba Iulia, Marica Gabriela – UAPR Brașov, Olteanu Maria – Satu Mare, Oprișa Cristina Gloria – UAPR Satu Mare, Șoptelea Liviu – UAPR Iași, Țăroi Ioan Aron – UAPR Brașov, Țăroi Victoria – UAPR Brașov şi Țigănuș Horia – Brașov.

Atelierul de lucru al artiștilor a fost Căminul cultural (Pavilionul) Sibiel. Organizatorii au pus la dispoziția artiștilor materiale: culori, pânze, panouri etc.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect