1.3 C
Sibiu
joi, decembrie 12, 2024

„Gong” nu reia, deocamdată, spectacolele în sălile de teatru: „Așteptăm normele de aplicare, pentru siguranță sanitară, ce ar trebui să fie emise de Ministerul Culturii”

Cele mai citite

Din 1 septembrie, iubitorii de teatru se pot bucura din nou de spectacole, în sălile instituțiilor de cultură, respectând, bineînțeles, o serie de măsuri de siguranță și protecție împotriva COVID-19. Conducerea Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu spune că estimează că în sala de spectacol nu vor fi mai mult de 30 de spectatori la o reprezentație, în contextul coronavirusului.

„Noi suntem bucuroși să redeschidem sălile de spectacol, dar asta presupune un grad mare de responsabilizare atât în rândul organizatorilor, cât și al publicului. E firesc să avem spectacole cu public. Fără reacțiile publicului la povestea actorilor, fără acest schimb vital de respirație și pauză, fără această atmosferă ce dictează ritmul scenei prin mirarea, râsetele sau comentariile celor mici, teatrul nu mai e teatru”, a declarat, pentru Sibiu 100%, Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”.
Teatrul „Gong” nu a programat, încă, spectacole de teatru, dar are, după cum spune, două variante în lucru.
„Așteptăm normele de aplicare, pentru siguranță sanitară, ce ar trebui să fie emise de Ministerul Culturii. Estimăm, din păcate, că vom putea acomoda maximum 30 de spectatori pe reprezentație, având în vedere că sălile noastre sunt mai mici în raport cu alte teatre la nivel național. Dar nimic nu e sigur încă. Vom juca în continuare în curtea interioară, așa cum ne-am obișnuit deja de trei luni de zile și sper să avem o toamnă blândă. Cu curaj înainte!”, mai explică Tibu.
Acesta adaugă faptul că angajații Teatrului sunt pregătiți să dezinfecteze sala de spectacol înainte de fiecare reprezentație.
„Din fericire, foarte multe din spectacolele noastre se joacă la paravan, fără actori la vedere, sau cu aceștia mascați, ceea ce e mai sigur decât în alte condiții de joc”, mai spune managerul Teatrului „Gong”.
Instituția teatrală din Sibiu organizează, încă din 19 iunie, spectacole cu public, în curtea interioară. Reprezentația unui spectacol este adresată unei singure familii, putând participa, astfel, maximum zece persoane ce sunt membri ai aceleiași familii.

Publicitate
Ultimele știri

Aproape 100.000 de cazuri de infecții respiratorii în România în ultima săptămână

Un număr de 97.598 de cazuri de infecţii respiratorii - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - s-au înregistrat în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect