În a patra zi a Festivalului Internațional de Teatrul de la Sibiu, sub genericul „Teatrul oriental: între utopie și realitate”, George Banu a intrat în dialog în fața publicului cu regizorii japonezi Kazuyoshi Kushida și Masahiro Yasuda. Totodată, George Banu și-a lansat ultima carte, apărută la editura Nemira, „Japonia, imperiul teatrului”.
Despre scrierea cărții „Japonia, imperiul teatrului”, George Banu a spus: „Mărturisesc legătura între Occident și Orient, între nevoia unuia de celălalt. Cred că această nevoie, din păcate, în vest, a slăbit astăzi”, adăugând că acest volum „nu este al unui specialist, ci al unui spectator interesat de teatrul japonez.” Domnul Banu a ținut să sublinieze legătura specială dintre Sibiu și teatrul japonez și locul de cinste pe care îl ocupă Sibiul, din această perspectivă, în Europa: „Turnee europene se fac rar și pot spune sincer că Sibiul ocupă un loc privilegiat în difuzarea teatrului japonez în Europa. Și pe de altă parte, legăturile pe care le are Constantin Chiric cu artiștii japonezi permit teatrului sibian să colaboreze și să aibă întâlniri creative, cum este recentul spectacol după romanul lui Kobo Abe, Fantoma e aici.”
O diferență esențială între teatrul european și cel japonez este de legată rolul actorilor în piesă și menținerea iluziei realității scenice. Astfel, o imagine fundamentală care-l va marca pe spectatorul vestic este faptul că în teatrul Nō și în Kabuki actorul care iese din scenă nu mai revine în piesă, actorul care părăsește scena ia cu el și personajul, dispărând din restul piesei pentru a nu distruge bariera dintre realitate și scenă.
„Teoreticienii nu spun despre cum se mănâncă în teatrul japonez, despre cum se doarme rânduri-rânduri și se trezesc la momentele importante, despre cum teatrul Kabuki reunește generații diverse, spectatorul occidental descoperind importanța copiilor pe scena acestuia. Cartea este un jurnal de descoperire a teatrului japonez, pe fond de fascinație (…) La fel, valoarea bătrâneții este o cauțiune a împlinirii artistice, într-o sală de teatru din Tokio o doamnă specialistă s-a întors spre mine și mi-a spus un lucru esențial, uite-te la actorul ăsta, a devenit perfect, e gata să moară.”
Un subiect foarte mult discutat în cadrul dialogului a fost influența textelor europene asupra teatrului japonez, și cum aceastea au ajuns să fie preferatele regizorilor. Vorbind despre influențele textelor europene asupra artei sale, Masahiro Yasuda a mărturisit că de tânăr toate lucrurile venite din Europa i s-au părut mult mai atractive, spre deosebire de cele tradiționale japoneze, și că deși a învățat foarte mult din aceastea din urmă, atunci când a început să monteze spectacole s-a orientat către piese europene, către texte pe care le-a adaptat într-un mod nou, cu unele influențe tradiționale japoneze. Despre importanța culturii europene în Japonia, Kazuyoshi Kushida și-a amintit un exemplu din lumea jazzului: atunci când era tânăr, dacă unui cântăreț de jazz îi spuneai că are un stil foarte japonez de a cânta, acesta s-ar fi simțit profund rănit, în schimb dacă le spuneai că interpretează ca un european sau un american, se simțeau foarte mândri. Cât privește teatrul japonez tradițional, Kushida a remarcat că a intrat în contact serios cu acesta abia în urmă cu 20 de ani: „dacă vă uitați la mine spuneți că sunt un japonez care le știe pe toate, însă nu e așa, când am intrat în contact cu lumea Kabuki acum 20 de ani eram asemenea vouă, un străin.”
Cât privește motivațiile din spatele realizării spectacolelor, cei doi regizori au subliniat foarte mult latura personală și căutarea lăuntrică drept factori decisivi. Masahiro Yasuda pornește montarea pieselor sale de la o interogație personală, „cine sunt eu?„, și se raportează tocmai la faptul că societatea japoneză se împarte în tradițională și contemporană, doar că din cea tradițională a rămas mai degrabă foarte puțin, și spune că sufletul său, deși în esență japonez, are în el elemente ale civilizației grecești și romane, de unde nevoia de a combina cele două culturi. Despre „Vicleniile lui Scapin” și baza de la care a plecat proiectul, Kazuyoshi Kushida a povestit că: „nu am venit să vă spun acesta este Kabuki și așa arată el, ci am venit cu întrebarea, de ce este așa, cum s-a ajuns aici, cum s-a format.”
