TNRS, în „turneu” prin Europa pentru implicarea tinerilor în viața artistică

banner
banner
banner
banner

Luna martie înseamnă, pentru Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, și promovarea unor manifestări prin Europa ce au drept scop mobilizarea și implicarea tinerilor în viața artistică și socială. Este vorba despre proiectul „People Power Partnership”, în cadrul căruia TNRS este partener. Pe lângă cele două evenimente europene ale programului, echipa artistică prezină și ultimul spectacol de mici dimensiuni creat în cadrul proiectului cu partenerii din Marea Britanie, Magna Vitae din Grimsby.
„Impactul restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19 asupra activităților educaționale, culturale, de tineret și sportive ale copiilor și tinerilor din UE. Impresii și propuneri de acțiune bazate pe sondaje și experiențe ale proiectului People Power Partnership cu tineri din 11 țări europene” a fost tema unei prezentări susținute de Matthias Rettner, reprezentantul Aktionstheater Pan.OPTIKUM din Freiburg, lider de proiect în cadrul PPP.
Echipa PPP a realizat inclusiv cercetări și sondaje proprii în rândul participanților la proiect, care au indicat faptul că mulți tineri s-au confruntat cu sentimente de frustrare, descurajare și apatie, au experimentat depresie, anxietate, au avut senzația unor oportunități ratate în viață și educație, dar și neîncredere în factorii de decizie politică.
„Pentru a contracara aceste efecte negative provocate de pandemie, People Power Partnership susține nevoia promovării unor întâlniri directe între tineri, dezvoltarea unor oportunități de schimburi de experiență între aceștia, promovarea burselor pentru tinerii din țări cu un PIB scăzut, facilitarea accesului la aplicațiile pentru schimburile internaționale și pentru lucrătorii independenți individuali, îmbunătățirea și extinderea programului Erasmus+, îmbunătățirea promovării programelor UE pentru a ajunge la grupul țintă – tinerii. Chiar și în timpul pandemiei, în proiectul PPP, toate audițiile, atelierele și spectacolele susținute mai ales în aer liber, inclusiv în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția din 2021, au avut loc fizic, fapt care a fost apreciat de tineri”, se arată într-un comunicat de presă al TNRS.
Conform TNRS, evenimentul cu tema „Participație prin creativitate: cum modelează tinerii viitorul Europei prin participarea culturală”, va avea loc joi, 31 martie, de la ora 18, la Reprezentanța landului federal Baden-Württemberg la Uniunea Europeană, în Bruxelles. Prin intermediul PPP, Freiburg Aktionstheater PAN.OPTIKUM, alături de partenerii din proiect, reunește tineri din 11 țări europene într-un proiect cultural participativ. Organizatorii evenimentului declară că „Artele spectacolului oferă un spațiu în care tinerii cu viziuni diferite se întâlnesc și intră în dialog pe tema provocărilor personale și sociale. Ei sunt încurajați să participe activ și creativ la modelarea felului în care trăim împreună. În căutarea răspunsurilor la aceste provocări, arta poate juca un rol important, deoarece dă naștere unui nou spațiu și unor noi viziuni cu mai multe perspective. Accentul se va pune pe întrebări fundamentale precum: Ce valori avem? Cum poate fi facilitată înțelegerea reciprocă într-o societate diversă? Cât de rezistentă este democrația noastră, la ce provocări poate rezista, cine o subminează? Care este baza toleranței în Europa?”. Toate aceste teme vor fi discutate cu reprezentanți ai instituțiilor europene, politicieni de stat din Baden-Württemberg și reprezentanți ai scenei culturale.
Tânăr dansator din Sibiu, la Grimsby Creates Noise Festival
Ultima producție de mici dimensiuni din proiectul PPP a avut premiera în Marea Britanie, în 19 martie , în cadrul Grimsby Creates Noise Festival, după ce calendarul evenimentului fusese amânat din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Spectacolul a putut fi urmărit live pe Facebook, pe pagina People Power Partnership – Magna Vitae, iar link-ul este încă activ. În cadrul acestui spectacol a fost implicat și un tânăr dansator din Sibiu, Florian Gavarici, care este parte din grupul de opt dansatori reprezentanți ai TNRS în cadrul proiectului. El a fost implicat și în spectacolul „Mirror Images” în cadrul FITS 2021, dar și în producția de mici dimensiuni din Lisabona, prezentată în cadrul Festivalului Felizmente Ha Lugar.
„People Power Partnership” este un proiect de teatru participativ, destinat spațiului public, care facilitează întâlniri reale și durabile între tineri, într-un context artistic.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
Ultimele știri

Scumpirea alimentelor este tot mai resimțită de est-europeni

Criza rezultată în urma războiului din Ucraina duce la creșteri uriașe de prețuri în majoritatea magazinelor din Europa. Totuși,...
spot_img

Știri pe același subiect