Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu a fost reprezentat la premiera din Freiburg a proiectului „People Power Partnership”.
După o primă etapă, pe parcursul căreia au fost create producții de mici dimensiuni începând din iulie 2022, proiectul „People Power Partnership (PPP)”, finanțat prin programul Europa Creativă, a trecut într-o nouă etapă. Cei 104 dansatori (selectați din 13 orașe europene), au lucrat împreună, repartizați în trei grupuri diferite, timp de câteva săptămâni, sub îndrumarea echipei artistice a Theater PAN.OPTIKUM, liderul de proiect. Rezultatul final al acestui efort colectiv l-a reprezentat un spectacol de mari dimensiuni, care a fost prezentat în premieră, în 9 și 10 septembrie, în Piața Vechii Sinagogi, chiar în inima orașului Freiburg din Germania. Alături de reprezentanții tuturor partenerilor PPP, aproximativ 10.000 de spectatori, localnici și turiști, i-au aplaudat la scenă deschisă pe protagoniștii celor două reprezentații. Ulterior, spectacolul va face un turneu în Europa, mai exact în orașele implicate în implementarea proiectului.
Cei opt tineri dansatori români, „ambasadorii” Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, vor ajunge la Freiburg în 18 septembrie, urmând să facă parte din al doilea grup de artiști care va învăța coregrafia finală a noii producții de mari dimensiuni, pe care Sibiul o va găzdui în iunie 2024, în deschiderea celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Dansul, limbaj universal
Dansul este limbajul universal care stă la baza acestui proiect și care îi conectează profund, în moduri diferite, pe tinerii implicați, fiind perceput ca limbaj al mișcării care merge dincolo de stilurile individuale ale participanților.
„Coregrafiile și ideile scenice ale coregrafilor, pe de o parte, dar și creația participativă, pe de altă parte, au reprezentat o adevărată provocare pentru tinerii dansatori. Diversitatea și incluziunea, promovate de întreaga echipă care a participat la realizarea acestei premiere, au reflectat cele două principii de bază ale Theater PAN.OPTIKUM: ruperea tiparelor existente și crearea unui spațiu de reflecție asupra temelor actuale ale societății noastre. Ce se întâmplă atunci când noi, oamenii, ne creăm o lume diferită, pentru noi înșine? Va fi una mai bună? Sau poate mai liberă? Dar mai bună și mai liberă pentru cine? Mai decidem oare pentru noi înșine? Ne alegem propria bulă sau suntem repartizați într-o anumită bulă prin intermediul cookie-urilor și al altor metode virtuale de monitorizare?”, transmit reprezentanții TNRS.
Potrivit acestora, conceptul scenografic al PPP are ca temă principală oglinzile. În recenta producție, aceste obiecte se combină cu o oglindă analogică reală, suspendată deasupra scenei, obținându-se o perspectivă diferită prin reflexie. În completare, proiecțiile video vin să influențeze percepția vizuală a publicului, care poate decide asupra perspectivei din care dorește să urmărească spectacolul. Conținutul actului artistic are legătură cu oglindirea propriilor spații virtuale, dorințe sau viziuni ale unei lumi digitale paralele – metaversul.
Iată cum este reflectată toată această abordare prin cuvintele unuia dintre tinerii dansatori: „Faptul că am o imagine în mișcare sub picioare este deja ceva neobișnuit, iar interacțiunea cu aceasta și faptul că sunt influențat fizic de elementele vizuale din jur, pune și mai mare presiune pe mine. Pe parcursul diferitelor scene, proiecția se dezvoltă, se transformă și creează diverse lumi. Ea modelează legile gravitației și mediul în care mă mișc. Mă simt în siguranță, stând pe o insulă cu un sol stabil sub mine. Dar imediat după aceea, sunt aruncat în aer în momentul când insula se scufundă. În timp ce mă abandonez în spațiu și plutesc, pot să mă agăț de obiectele care trec pe lângă mine. Dar unde mă vor ghida acestea? Ce se va întâmpla în continuare? Chiar dacă știu perfect firul roșu al spectacolului, acest dialog permanent cu imaginile din jurul meu îmi conferă un sentiment de incertitudine. Reacționez la tot ceea ce mi se întâmplă și tot ceea ce încearcă să-mi modeleze intenția de a mă mișca. Este un răspuns natural la influențele exterioare pe care nu le pot controla. Nu există scăpare și sunt implicat pe deplin”.
În paralel cu programul echipei artistice, într-un alt spațiu cu valoare simbolică pentru proiect, la Lockhalle (o fostă hală dezafectată, unde își are sediul compania germană condusă de Matthias Rettner, managerul PPP), a avut loc un atelier de „Audience Development/Dezvoltare a publicului”, cu participarea tuturor reprezentanților organizațiilor partenere din cadrul proiectului PPP, sub coordonarea a doi profesori ai Universității din Freiburg, partener asociat al proiectului. Cele patru ore petrecute împreună au oferit cadrul ideal pentru o cunoaștere mai aprofundată a particularităților, obiectivelor, dar și a intereselor comune ale instituțiilor partenere, astfel încât acestea să poată dezvolta și alte proiecte în viitor.