“Consequence” s-a înfiinţat în vara anului 2014, în Sibiu, și este formată din cinci muzicieni talentați: Bogdan Musuroia – lead vocals, Vlad Cojocariu – lead guitar, Radu Precup – rhythm guitar, Fodor Sergiu – bass și Paul Cristian – drums. Publicul este așteptat astăzi la concert de la ora 21.00 la „Hard Rock Caffe”, pe str. G-ral Gheorghe Magheru nr. 45, în vecinătatea Pieței Mari.
Stilul abordat de “Consequence” este metalcore cu influenţe de heavy metal şi elemente de rock progresiv. Într-un an de activitate formația a susţinut concerte în deschiderea unor trupe de renume din România precum Trooper și Altar. Prezența în cadrul ARTmania Festival încununează activitatea tinerei trupe și totodată prezintă publicului noi talente ale scenei rock românești. În același timp, evenimentele din cadrul festivalului continuă joi cu finala „Global Battle of the Bands” în „Oldies Pub”, iar vineri și sâmbătă veți avea parte de concertele din Piața Mare cu formațiile „Anathema”, „Apocalyptica”, „Saturnus”, „Clan of Xymox” și „Enemy of Reality”.




