VIDEO: Un tânăr de 24 de ani, muncitor forestier, a fost rănit grav în munţi

Cele mai citite

Un tânăr de 24 de ani, muncitor forestier, a fost rănit grav în munţi după ce un buştean a căzut peste el. Accidentul s-a produs în Munţii Făgăraş, în apropiere de Valea Oltului, la limita cu judeţul Vâlcea. Acţiunea de salvare a fost una extrem de dificilă.
Salvamontiştii, împreună cu o asistentă medicală de la staţia de ambulanţă Tălmaciu, au urcat la locul accidentului şi i-au acordat tânărului primul ajutor după care l+au coborât cu targa până la drumul naţional de unde a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean. Intervenţia a fost una extrem de dificilă pentru salvatori. „Intervenţia a fost una cu un grad ridicat de risc datorită arborilor doborâţi care erau în echilibru instabil şi se aflau pe traseul de evacuare a pacientului. MAI a aprobat un elicopter însă din cauză că nu se putea ateriza în zonă acesta nu a mai intervenit.” a declarat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu
Tânărul a suferit mai multe fracturi de bazin şi a rămas internat în spital.

spot_img
Ultimele știri

Salariul minim se MAJOREAZĂ de astăzi. Cât bani vor câștiga în plus salariații

Peste 1,7 milioane de români care sunt remunerați cu salariul minim pe economie vor primi, începând de astăzi, bani...

Știri pe același subiect