John Malkovich se declară cucerit de povestea filmului ”Cravata galbenă”, o biografie extraordinară a legendarului dirijor român Sergiu Celibidache.
Într-un interviu exclusiv pentru Știrile PRO TV, John Malkovich a vorbit despre momentul în care a descoperit arta lui Sergiu Celibidache și despre locurile care l-au impresionat la noi în țară.
Celebrul actor, care a mărturisit recent că are origini românești, a vorbit, în interviul realizat de Cristian Leonte, despre relația sa cu arta, dar și despre locurile pe care le vizitează în România, de câte ori ajunge aici.
Malkovich spune că a fost impresionat mai ales de arhitectura Timișoarei, unde a văzut mai multe clădiri în stil Secession decât la Viena. De asemenea, i-a rămas Sibiul în suflet, unde a fost impresionat de Muzeul Astra.
„Am avut onoarea să joc de două ori în Timișoara, în teatrul în care s-a declanșat Revoluția Română. Găsesc asta incredibil de emoționant și valoros.
În România, am filmat aici, în București și împrejurimi. Am jucat în Timișoara de două ori, am jucat și în Sibiu, și de acolo am plecat cu mașina la Budapesta. Țara e așa de frumoasă, și cele două orașe sunt foarte frumoase!
E foarte plăcut și Sibiul. Îmi place foarte mult muzeul în aer liber, (Muzeul Astra) este fantastic. Cu toate clădirile de acolo, morile care plutesc pe râu… E o nebunie ce clădiri deosebite sunt acolo”, a spus John Malkovich.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




