O elevă a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a cântat alături de Horia Brenciu, la concertul de seara trecută de la Festivalul Internațional de Teatru. Este pentru prima dată când o elevă a instituției sibiene a fost alături de Horia Brenciu pe scena FITS.
Una dintre cele trei fete care au fost invitate duminică seara, alături de Horia Brenciu, în primul lui concert din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), este Petra Polgar, elevă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sibiu, care, cu o zi înainte, a obţinut premiul III la Festivalul Internațional „Ursulețul de Aur” din Baia Mare.
“M-am simțit minunat pe scena cu Horia Brenciu. A fost prima dată când am urcat pe scenă alături de un artist atât de îndrăgit de public, este artistul preferat al tatălui meu și m-am bucurat să fiu atât de aproape de dânsul. Pur și simplu, o mână m-a tras spre scenă, era o domnișoara care mi-a spus: ”Horia Brenciu a chemat trei fete pe scenă”. Și am mers cu ea. Îi sunt foarte recunoscătoare. Interacțiunea cu publicul a fost fantastică si m-am simțit de parcă făceam parte din trupa. A fost un moment de neuitat!”, a declarat Petra Polgar.
Au cântat cu Horia Brenciu și Orchestra
Petra şi alte două tinere au avut şansa să cânte şi să danseze alături de Horia Brenciu şi Orchestra pe scena celui mai mare festival ar artelor spectacolului din România, în faţa a 40.000 de oameni.
Petra Polgar de la clasa de canto muzică ușoară coordonată de Iulian Țicală a obţinut în acest an premiul III la Festivalul Internațional „Ursulețul de Aur” din Baia Mare, premiul II la Festivalul Internațional „HermannstadtFest” de la Sibiu şi două premii I, unul la Concursul Internațional “Music is in the air” de la Slănic, celălalt la concursul copii și adolescenți “LUCKYKIDS” de la Roman.
FITS are loc în perioada 24 iunie – 3 iulie și propune publicului un program variat de evenimente, de la spectacole de teatru în săli convenționale și în aer liber, la conferințe speciale, expoziții și concerte.
foto credit: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu/Nicolae Gligor
VIDEO – Isabela Păulescu