Un eveniment special pentru cinefili se va desfășura în aprilie la Mediaș. Este vorba despre ,,Zilele Filmului Românesc”, ce promovează creaţiile cinematografice autohtone din domeniu. Timp de 2 zile consecutiv, amatorii de film se pot bucura de premiera celui mai recent film românesc ”Domestic” şi „Poziţia copilului”, film premiat la Berlin cu „Ursul de aur”.
Reînvierea farmecului spectacolului de cinema rămâne unul dintre obiectivele de suflet pe care şi le propun organizatorii.
„Încercăm nu doar să promovăm filmul românesc, dar mai cu seamă să reînviem plăcerea de a merge la cinema, un obicei care s-a pierdut în timp. Crearea unor evenimente, cum este ,,Zilele Filmului Românesc”, care să atragă atenţia asupra filmului, se pare că este reţeta pentru a aduce publicul înapoi în sălile de cinema. Mersul la cinema presupune socializare, schimb de opinii şi interacţiune. Aceasta este ideea generoasă care circumscrie întregul eveniment”, susțin organizatorii.
,,Zilele Filmului Românesc” este un eveniment organizat de Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, în colaborare cu Voodoo Film.
Cele două filme care vor rula în 5 aprilie de la ora 11:00, și respectiv 6 aprilie de la ora 18:00, se pot viziona la Sala Traube din Mediaș, intrarea fiind liberă.




