Daniela Arnăutu
Carbohidrații din pâine, paste și orez sunt adesea blamați pentru creșterea în greutate și diabet. Însă, potrivit dailymail.co.uk, un simplu truc de bucătărie poate reduce aceste riscuri: congelarea alimentelor înainte de consum.
Congelarea pastelor și pâinii, salvatoare
Nutriționiștii explică că pâinea albă și pastele conțin carbohidrați rafinați, care cresc rapid glicemia și stimulează producția de insulină. Însă pune-le la congelator: procesul numit retrogradare transformă amidonul obișnuit în amidon rezistent, care se digeră mai greu, nu crește glicemia și sporește senzația de sațietate.
Avery Zenker, dietetician în Canada, explică: „Amidonul rezistent încetinește absorbția carbohidraților și reduce creșterile bruște de glucoză și insulină, sprijinind energia constantă și senzația de plenitudine.”
Răcirea și reîncălzirea pastelor reduce răspunsul glicemic
Studiile arată că răcirea și reîncălzirea pastelor, orezului sau cartofilor crește nivelul de amidon rezistent, iar congelarea pâinii înainte de prăjire reduce răspunsul glicemic. Beneficiile includ controlul greutății, reducerea inflamației și scăderea riscului de diabet.
Moderația în consumul pastelor rămâne baza
Totuși, nutriționiștii recomandă moderație și alegerea cerealelor integrale atunci când este posibil. Congelarea pâinii timp de 12–24 de ore este suficientă pentru efectul dorit, iar alimentele rămân bune pentru 3–6 luni.
Așadar, vrei să mănânci carbohidrați fără griji? Congelează pâinea și răcește pastele înainte de servire – corpul tău te va răsplăti!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




