Fantoma Crăciunului din sec. XIX
Suntem în miezul sărbătorilor de Crăciun, orașul este împodobit, casele sibienilor sunt luminate, iar mesele îmbelșugate. În mai tot orașul încă răsună colinde, în vreme ce miresme de cozonaci, de turtă duce și felurite preparate tradiționale îmbată cu seducția lor trecătorii. Oare a fost tot timpul așa?
Vă invit să facem un exercițiu de imaginație. Închideți ochii (nu acum, ci după ce terminați de citit articolul!) și încercați să vă închipuiți că sunteți în Sibiul de acum 200 de ani.
Ca să vă fie mai ușor, l-am rugat pe Rafael Țichindelean, absolvent al Facultății de Științe Socio-Umane, Departamentul Istorie, actualmente masterand la „Protejarea și Valorificarea Patrimoniului Istoric” (ambele în cadrul ULBS), să caute în arhivele presei de oarecând despre cum sărbătoreau sibienii Crăciunul în secolul XIX.
„Tradițiile sărbătorilor de iarnă porneau încă de la începutul postului, urmând cu Sfântul Andrei, apoi cu Sfântul Nicolae, Crăciunul și, în final, Revelionul. Cât despre Crăciun, oamenii erau foarte religioși pe atunci. Crăciunul însemna cu adevărat Nașterea Domnului Iisus Hristos’’, ne asigură Rafael.
În ceeea ce privește bradul, un simbol inconfundabil al Crăciunului, Rafael e de părere că a ajuns în spațiul sibian să fie tratat ca simbol al Crăciunului încă din 1852, ”adus prin filieră germană, dar e posibil ca acest element să fie mai vechi. Pomul de Crăciun era împodobit cu lumânări, conuri, colaci și alte podoabe făcute manual, conform unui articol din Gazeta Transilvaniei. Tradiția de a pune cadouri sub brad exista și pe atunci, iar ele constau din jucării, haine, chiar și cărți la familiile mai înstărite. Cadoul era ceva simbolic”.
Colinda, cânt nemuritor
Colindele sunt cu adevărat simbolul Crăciunului. Împletite cu mireasma de cozonaci și sunetul de clopoței, crează ambientul sărbătorilor: „Colindele, în perioada de care vorbim, erau cântate în pincipal la sate, dar am găsit aspecte și în ceea ce privește practica colindatului la oraș. Încă de la 1853 în presa sibiană vedem termenul de mers la colindat ca fiind vechea tradiție a colindatului, astfel se dovedește o continuitate a acestui obicei, conform Telegrafului Român. Mesajele colindelor de pe atunci surprindeau aspecte religioase sau aspecte tradiționale.
Cât despre colindători, aceștia nu puteau merge chiar la orice casă; fiind o diversitate culturală, locuitorii avea datini diferite ale sărbătorilor de iarnă. De sărbători era un pic mai abundentă masa, ținând cont că în timpul anului mâncarea era sărăcăcioasă. În secolele de care vorbeam nu prea existau țărani români în Sibiu, locuitorii din interiorul zidurilor cetății erau în principal nobili sași și maghiari înstăriți. Deci mesele lor erau unele bogate. În anul 1852, Gazeta Transilvaniei prezintă un caz în care vorbea de o perioadă destul de săracă pentru românii de atunci și un om declară că după ce a tăiat porcul, a rămas cu un cârnat cât era degetul lui mic de la mână și o bucată foarte mică de costiță. Avea neamuri multe, obligații și nici porcul nu era prea mare. Multe dintre ele s-au păstrat până astăzi. Primul articol era de elogiu, urma apoi situația politică”, ne spune Rafael.
Cum mergeau oamenii la colindat?
„Dintre junii care mergeau la colindat era ales unul, mai meșter la vorbă, așa, care strângea banii, darurile și mulțumea gazdei pentru daruri. Și mai era ales unul mai pricăjit, care era cal; nu era numit întâmplător așa, ci el avea misiunea de a căra darurile. Aceștia erau omeniți cu colaci, pâine sau arareori bani, iar dacă gazda era mai înstărită, primeau un picior de porc. Vestimentația colindătorilor era formată dintr-o căciulă din lână de oaie, un fel de manta pe care o foloseau pe timp de vreme neprielnică, haine groase peticite. Colinda, sărbătorile de iarnă implicit, erau folosite și cu scop politic uneori”, adaugă Rafael.
Poveștile de Crăciun, cadouri dintodeauna
Presa din perioada aceea păstrează foarte multe povești, cu oameni normali și istorisiri despre oameni, despre capriciile vremii. În plus, în perioada Crăciunului se publicau foarte multe cărți de cult religios, cântări religioase sau colinde, ne povestește Rafael.
Povestea Crăciunului are rădăcini adânci. Pe lângă faptul că este o sărbătoare creștină, ea este și un motiv de unire a oamenilor de toate religiile prin simbolurile universale ale acestuia.
, să caute în arhivele presei de oarecând despre cum sărbătoreau sibienii Crăciunul în secolul XIX.){kind=link}