10.2 C
Sibiu
luni, martie 31, 2025

Da, miracolul românesc este posibil

Cele mai citite

Popoarele, “formă istorică de comunitate umană, superioară tribului şi anterioară naţiunii, ai cărei membri locuiesc pe acelaşi teritoriu, vorbesc aceeaşi limbă şi au aceeaşi tradiţie culturală” (conform DEX) sunt comunităţi SPIRITUALE. Aşa le-a creat bunul Dumnezeu, să se exprime prin creaţii spirituale specifice amprentei lor psihologice şi să se identifice prin ele. Acest “ADN” spiritual – ca să-i zicem aşa – se află în calea a ceea ce sociologul Ilie Bădescu numeşte: “sistemele agresoare ale istoriei”, care caută să-l anihileze . Pentru că odată stinsă flacăra spirituală a unui popor, comunitatea respectivă devine pasivă, paralizează sufleteşte, bună de inghiţit de către  agresor, precum şarpele îşi paralizează prada înainte de a o înfuleca.

Prin prisma aceasta putem descifra starea naţiunii române, o puternică “comunitate noologică”, adică spirituală, conform termenului folosit de reputatul sociolog la care m-am referit. Tocmai de aceea sistemele agresoare ale contemporaneităţii, care vizează uniformizarea întregii omeniri, au lansat un pachet agresor împotriva comunităţii noologice româneşti: împotriva credinţei ortodoxe, temelia identităţii naţionale; împotriva tradiţiilor care conturează ceea ce am putea numi sufletul neamului românesc; împotriva moralei sale profund creştine; împotriva istoriei – sursă de demnitate naţională şi de identitate a destinului etnic; şi îndrăznesc să spun, chiar împotriva AND-ului românesc, adică a fiinţei sale biologice, aşa cum a creat-o Dumnezeu. Nu e de glumă cu tehnologiile de ultimă oră care tind să modifice genetic întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, cu ţintă precisă OMUL.

De aceea trebuie exterminate generaţiile care nu pot fi spălate pe creier. Ele sunt un reper pentru tineri, o frână în calea paralizării sociale, sunt depozitarele credinţei, tradiţiilor şi valorilor morale, sunt cele care, precum copilul din basmul “Hainele cele noi ale împăratului” de Hans Christian Andersen, spun ceea ce se vede de la o poştă: Împăratul e gol!

Citez din “Cu faţa spre Bizanţ”, de  Ilie Bădescu, Ed. EVEX 1998, p. 363: “În fond, sistemele agresoare vizează distrugerea spiritualităţii şi animalizarea popoarelor. …Când ai distrus la un popor, la o societate dată, calitatea lor de comunităţi noologice, rezultatul pe care l-ai obţinut este “ societatea animală”, transformarea unui popor într-o simplă “ populaţie”, animalizarea societăţii respective şi deci degradarea poporului însuşi.”

Iată starea naţiunii. Zi de zi auzim la televizor că suntem o populaţie. Vedem la fiecare ştire că ne-am animalizat. Oare am atins pragul imposibilei intoarceri la frumuseţea românului cea dintâi?

Iată concepţia marelui filozof român, Lucian Blaga: “…duhul ortodoxiei defineşte naţiunea după cel mai organic criteriu al ei, adică după “sânge” şi “grai”. În cadrul ortodox indivizii se simt firesc integraţi în unitatea superioară şi mai complexă a “neamului”. Ideea de neam, în înţeles de “fapt organic”, s-a dezvoltat pe tărâm ortodox în desăvârşită neatârnare faţă de ideea de stat, cel mai adesea chiar împotriva ideii de stat. Spre ilustrare, nu trebuie să trimitem mai departe decât la exemplul poporului român, care, păstrat sute de ani sub stele neprietenoase, şi-a presimţit unitatea organică de neam, peste barierele şi vămile a trei imperii (“Spaţiul mioritic”, Ed. Humanitas 1994, p. 41).

Miracolul românesc ESTE posibil! O spune  mesajul Îngerului din Apocalipsă către Biserica din Filadelfia – Biserica ortodoxă română: “Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Vin curând: ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta”. Adică ţine dreapta credinţă, care ţi-a fost pavăza destinului etnic şi cosmic mai bine de 2000 de ani, popor român! Amin.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Muzeul Național Brukenthal anunță închiderea a două locații începând cu 1 aprilie

Muzeul Cinegetic „August von Spiess” și Muzeul de Istorie a Farmaciei, parte din Muzeul Național Brukenthal, se vor închide...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect